Un star al baschetului turc care joacă în NBA, renegat de familie din cauza admiraţiei faţă de Fethullah Gulen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Baschetbalistul turc Enes Kanter, jucător în liga nord-americană de baschet la echipa Oklahoma City Thunder, a rupt legăturile cu familia sa din Turcia din cauza diferenţelor de opinie privind situaţia politică din ţară, relatează BBC.

Tatăl lui Kanter, Mehmet, l-a renegat public pe fiul său pentru admiraţia pe care i-o poartă imamului musulman Fethullah Gulen, considerat de administraţia preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan artizanul tentative de lovitură de stat din noaptea de 15 spre 16 iulie. 

În zilele următoare eşecului loviturii de stat, baschetbalistul l-a criticat vehement pe Recep Tayyip Erdogan prin postări pe Twitter.

„Cu ruşine îmi cer scuze preşedintelui nostru şi poporului turc că am fiu precum el. Nu vrem să ne mai poarte numele. De multe ori l-am avertizat despre admiraţia şi legăturile lui cu Gulen” a spus Mehmet Kanter.

Drept replică, Kanter a postat pe Twitter o scrisoare în limba turcă, în care confirmă că a tăiat orice legătură cu familia lui, pe care consideră ca a „sacrificat-o” pe drumul arătat de „maestrul” său, imamul Gulen. 

„Astăzi mi-am pierdut ceea ce pentru 24 de ani am numit... familia mea” a spus baschetbalistul turc, care s-a semnat la sfârşit ca Enes Gulen şi a anunţat că va prelua oficial numele clericului musulman.

Kanter s-a născut în Elveţia şi a jucat un sezon pentru echipa turcă Fenerbahce, înainte de a pleca în Statele Unite, unde a jucat pentru Utah Jazz şi Oklahoma City Thunder. Baschetbalistul în vârstă de 24 de ani este considerat unul dintre cei mai promiţători jucători sub panou din întreaga ligă, având în acest moment medii de 10,7 puncte şi 6,7 recuperări pe meci în cele şase sezoane petrecute în NBA.

Kanter a reprezentat selecţionata Turciei la nivel de tineret şi la Campionatul European din 2011, însă a fost lăsat în afara lotului pentru ediţia din 2015. La acea vreme, jucătorul Oklahomei a susţinut că a fost omis din cauza faptului că îl susţine pe Gulen, în timp ce antrenorul naţionalei turce susţine că acesta „nu şi-a prezentat scuze coechipierilor pentru incidente din trecut”.

Baschetbalistul nu este singurul sportiv notoriu din Turcia care este acum renegat; fostul fotbalist Hakan Sukur, considerat drept cel mai bun jucător turc din istorie, este judecat în absenţă pentru presuspuse insulte aduse preşedintelui Erdogan. Sukur este, de asemenea, un susţinător al lui Fethullah Gulen şi al mişcării Hizmet.

Guvernul turc şi preşedintele Erdogan au cerut Statelor Unite extrădarea lui Gulen în repetate rânduri în ultimele săptămâni, imamul şi mişcarea sa fiind consideraţi organizatorii tentativei de lovitură de stat de luna trecută. Clericul turc, auto-exilat de 17 ani în Statele Unite, a negat orice legătură cu puciul eşuat.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată