Un episcop australian acuzat de violuri şi agresiuni sexuale a fost arestat după o anchetă a Bisericii Catolice

0
Publicat:

Un episcop australian acuzat de violuri şi de agresiuni sexuale a fost arestat miercuri de către poliţie după o anchetă internă condusă de Biserica Catolică, informează AFP, citată de Agerpres.

Vaticanul a deschis propria anchetă în 2022. FOTO arhivă EPA EFE

Potrivit poliției, episcopul emerit Christopher Alan Saunders (în vârstă de 74 de ani) se confruntă cu 14 capete de acuzare pentru agresiune ilegală şi indecentă şi cu două capete de acuzare pentru penetrare sexuală fără consimţământ - un termen juridic pentru viol, a precizat poliţia.

De asemenea, prelatului, care urmează să se prezinte joi în faţa instanţei, i-au fost aduse şi trei capete de acuzare pentru „atentat la pudoarea unui minor" în vârstă de 16 -18 ani.

Acuzaţii „profund bulversante".  

Arhiepiscopul de Perth, Timothy Costelloe, preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici Australieni, a descris acuzaţiile ca fiind „profund bulversante".

„Este corect şi potrivit, ba chiar necesar, ca toate aceste acuzaţii să facă obiectul unei anchete aprofundate", a precizat acesta într-un comunicat.

Faptele de care este acuzat episcop australian ar fi fost comise între 2008 şi 2014.

Prelatul a prezidat dieceza de Broome - o vastă regiune din statul Australia de Vest, unde trăiesc zeci de comunităţi aborigene izolate - timp de peste 20 de ani.

A demisionat, dar şi-a păstrat titlul onorific de „episcop emerit”

Christopher Alan Saunders a demisionat din funcţia de episcop în 2020, după ce mass-media locale au relatat despre acuzaţii de agresiune sexuală îndreptate împotriva sa. Cu toate acestea, el şi-a păstrat titlul onorific de „episcop emerit".

Ancheta inițială a poliţiei nu a reuşit să găsească suficiente probe pentru a-l inculpa pe prelat, care a negat întotdeauna faptele.

Cu toate acestea, în faţa zvonurilor persistente, Vaticanul a deschis propria anchetă în 2022, în cadrul documentului „Voi sunteţi lumina lumii" publicat în 2019 de Papa Francisc.

Documentul face apel la toate diecezele din lume să instituie un sistem prin care publicul să poată semnala cazurile de agresiuni şi detaliază desfăşurarea anchetelor interne, care trebuie să fie efectuate la nivel local şi apoi transmise la Vatican pentru un eventual proces.

Concluziile confidenţiale ale anchetei efectuate de Biserică au fost apoi transmise poliţiei, care a redeschis o anchetă.

Cardinalul australian George Pell, condamnat pentru agresarea sexuală a doi copii

Amintim că, în 2019, cardinalul australian George Pell, considerat cândva al treilea cel mai influent om de la Vatican, a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru agresarea sexuală a doi copii de cor în anii 1990.

George Pell. FOTO EPA EFE

Prelatul a fost achitat în cele din urmă de către Înalta Curte australiană şi eliberat în 2020.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG