Ucraina adoptă sancţiuni la adresa Iranului, partener apropiat al Moscovei

0
0
Publicat:

Parlamentarii ucraineni au adoptat luni un proiect de sancţiuni la adresa Iranului, acuzat că furnizează arme Moscovei pentru invazia sa, proiect ce marchează ruptura dintre Kiev şi Republica Islamică.

Parlamentul ucrainean

"Această rezoluţie sincronizează sancţiunile ucrainene cu acţiunile întregii lumi civilizate pe calea izolării complete a Iranului", a anunţat Parlamentul ucrainean pe site-ul său.

Acest pachet de sancţiuni include o interdicţie de comerţ militar cu Iranul, oprirea tranzitului prin Ucraina pentru mărfurile iraniene şi "suspendarea obligaţiilor economice şi financiare în favoarea rezidenţilor iranieni", scrie Agerpres.

Textul mai trebuie semnat de preşedintele Volodimir Zelenski pentru a fi promulgat, o formalitate, pentru că acesta din urmă este cel care a înaintat rezoluţia Parlamentului, la sugestia Consiliului său de Securitate şi Apărare.

Iranul este un partener apropiat al Rusiei şi este acuzat de Kiev şi de Occident că a furnizat arme folosite de Moscova pentru invazia în Ucraina, în special drone explozive Shahed.

Chiar dacă Kievul a încercat iniţial să convingă Republica Islamică, eşecul acestei abordări pare astăzi evident.

"Iranul de azi este un regim terorist ce constituie o ameninţare pentru Europa şi Orientul Mijlociu", a denunţat duminică pe Twitter consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.

Mesajul său survenea după cel mai mare atac rus cu drone ce a vizat capitala ucraineană de la declanşarea conflictului, atac întreprins cu mai multe zeci de drone iraniene.

"Teheranul a devenit un aliat-cheie al Moscovei în acest război, furnizându-i deliberat arme pentru atacuri împotriva unor oraşe civile", a denunţat Podoliak.

Preşedintele Volodimir Zelenski s-a adresat săptămâna trecută poporului iranian într-o înregistrare video, declarând că dronele "Shahed terorizează Ucraina în fiecare noapte".

Teheranul l-a acuzat sâmbătă pe Zelenski că formulează critici la adresa Iranului pentru a obţine mai multe ajutoare şi arme din partea Occidentului.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”