The Times: 2025, unul dintre cei mai neliniștiți ani de la Războiul Rece încoace

0
Publicat:

Anul 2025 va rămâne în memoria colectivă drept o perioadă marcată de incertitudine, tensiuni interne și conflicte majore pe scena internațională, într-un context în care ordinea globală postbelică pare mai fragilă ca oricând, scrie cotidianul britanic The Times.

Anul 2025, marcat de războaie și distrugeri/FOTO:AFP

Puține momente din ultimele decenii au pus sub semnul întrebării, într-o asemenea măsură, stabilitatea alianțelor, funcționarea comerțului global, soliditatea instituțiilor democratice și chiar inviolabilitatea frontierelor internaționale. Războaiele din Ucraina și Gaza, conflictul civil din Sudan, dar și dezastrele naturale – de la inundații la alte catastrofe climatice – au provocat moartea și suferința a milioane de oameni.

În pofida acestui tablou sumbru, liderii occidentali nu ar trebui să abandoneze eforturile de refacere a alianțelor și de descurajare a agresorilor, subliniază editorialiștii britanici. Costul păcii este mare, dar retragerea din afacerile internaționale ar fi și mai periculoasă.

Trump, un factor de instabilitate globală

Revenit la Casa Albă pentru un al doilea mandat, Donald Trump a intrat rapid într-o spirală de decizii controversate: a semnat ordine executive pe bandă rulantă, și-a atacat adversarii politici, a lansat inițiative diplomatice pentru oprirea războaielor din Ucraina și Gaza, a formulat pretenții teritoriale asupra Canadei și Groenlandei și a ordonat lovituri asupra unor obiective nucleare iraniene.

Agenda sa a fost adesea contradictorie, iar schimbările bruște de direcție au iritat aliații tradiționali ai SUA. Totuși, în anumite situații, aceste mișcări imprevizibile au deblocat dosare considerate până atunci fără ieșire.

Cel mai puternic impact global l-au avut însă deciziile comerciale. Majorarea tarifelor vamale pentru o gamă largă de importuri – inclusiv din țări aliate – a declanșat turbulențe economice majore. Unele măsuri au forțat statele europene să accepte negocieri și concesii grăbite, altele au fost percepute ca profund politice și punitive.

Amenințarea unor taxe de 100% asupra importurilor chineze a fost urmată de un răspuns dur al Beijingului, care a invocat posibilitatea blocării exporturilor de metale rare esențiale pentru industria americană. Piețele financiare globale au reacționat nervos, economii medii, precum cea britanică, au fost afectate colateral, în timp ce China a ieșit din confruntare cu o încredere sporită în statutul său global.

Instabilitate politică pe toate continentele

Anul 2025 a adus convulsii și în alte părți ale lumii. În Franța, președintele Emmanuel Macron a încercat să depășească blocajul politic din Adunarea Națională prin numirea și, ulterior, re-numirea lui Sébastien Lecornu ca premier, fără a reuși însă să restabilească stabilitatea. În Germania, Friedrich Merz l-a înlocuit pe Olaf Scholz în funcția de cancelar, însă economia germană a continuat să stagneze.

În Asia și Africa, schimbările au fost și mai dramatice: revolte studențești au dus la căderea guvernului din Nepal, tinerii au jucat un rol decisiv în răsturnarea puterii în Madagascar și în protestele postelectorale din Tanzania, iar în Coreea de Sud președintele Yoon Suk Yeol a fost arestat după manifestații masive generate de tentativa sa de a institui legea marțială.

Pe plan militar, India și Pakistan s-au confruntat în mai, iar în iulie au izbucnit ciocniri de frontieră între Cambodgia și Thailanda. Un contrast simbolic l-a oferit Vaticanul, unde, în mai, conclavul a ales un nou papă – americanul Leon al XIV-lea.

Ucraina și Gaza, între speranță și incertitudine

Războiul din Ucraina a continuat să macine securitatea europeană. Summitul organizat de Trump în Alaska cu președintele rus Vladimir Putin a produs rezultate limitate și acuzații că liderul american ar fi fost manipulat de Kremlin. Disputa publică anterioară cu președintele Volodimir Zelenski și un plan de pace perceput ca favorabil Moscovei au alarmat aliații NATO și au dus la summituri de urgență în SUA și Europa.

În Gaza, Trump a reușit să obțină o încetare a bombardamentelor israeliene, eliberarea unor ostatici și reluarea ajutorului umanitar, însă fără a avansa un plan de pace durabil.

„La finalul anului au apărut, totuși, unele semne timide de speranță, atât pentru Gaza, cât și pentru Ucraina. Dacă acestea se vor confirma, 2026 ar putea fi un an mai sigur, în ciuda șocurilor majore care au marcat 2025”, concluzionează editorialul The Times.