Tânăr arabo-israelian, fost student în România, împușcat de polițiștii israelieni „fără niciun motiv”. Ce spun agenții

0
Publicat:

Un tânăr arabo-israelian a fost ucis, cu sânge rece, de forțele de ordine din Israel. Bărbatul, fost student la medicină în România, a fost împușcat mortal în Oraşul Vechi din Ierusalim.

Tânăr, împușcat de forțele de ordine, în Ierusalim FOTO EPA EFE

Tragicul eveniment, în care a fost implicat tânărul de 26 de ani, a avut loc vineri seara, conform DPA şi EFE. Potrivit relatării poliţiei, forţele de securitate l-au oprit pe bărbat pentru interogatoriu, după care acesta i-ar fi atacat brusc pe ofiţeri, a luat pistolul unuia dintre ei şi a tras două gloanţe care nu au atins pe nimeni.

În replică, ofiţerii de poliţie au simţit că viaţa lor era în pericol şi au tras asupra tânărului, care a fost declarat mort la faţa locului, potrivit unui purtător de cuvânt al forţelor de ordine. Acesta a precizat, de asemenea, că incidentul urmează să fie analizat în cadrul unei anchete interne.

Martorii neagă versiunea poliției

Martorii care au fost la fața locului neagă versiunea poliţiei şi susțin că nu a existat nicio ameninţare la adresa vieţii agenţilor. Victima ar fi încercat să intervină într-o ceartă între ofiţeri israelieni şi palestinieni, după care, potrivit unor martori palestinieni citaţi de Haaretz, tânărul - care îşi terminase recent studiile de medicină în România - a fost împuşcat de la mică distanţă fără niciun motiv.

În replică, poliţia a respins aceste relatări ca fiind „false”.

Bărbatul provenea din Houra, un sat beduin din deşertul Negev, în sudul Israelului. Conducerea localităţii a reacţionat prin declararea unei greve de două zile în semn de protest, iar oraşul beduin Rahat, din aceeaşi regiune, a convocat, de asemenea, o grevă pentru duminică.

Partidul islamist Raam, care este reprezentat în parlamentul israelian şi este influent în rândul comunităţilor beduine din Israel, a condamnat moartea tânărului şi a denunţat poliţia pentru „minciună”.

Familia dorește să se facă dreptate

Familia tânărului de 26 de ani cere clarificări şi publicarea înregistrării video a incidentului, dat fiind că fiecare metru de stradă din Oraşul Vechi este monitorizat video”.

Incidentul a avut loc vineri seara, la un punct de acces spre Esplanada Moscheilor din Ierusalimul de Est, sectorul palestinian al Oraşului Sfânt, anexat de Israel.

Al treilea loc sfânt al islamului, Esplanada Moscheilor este construită pe ceea ce evreii numesc Muntele Templului, cel mai sacru loc al iudaismului.

Potrivit cifrelor oficiale, peste 200.000 de musulmani sărbătoriseră acolo a doua vineri a Ramadanului (luna de post musulmană), după ce Israelul a permis intrarea în Oraşul Sfânt a aproximativ 70.000 de persoane din Cisiordania.

Autorităţile israeliene au preluat controlul asupra teritoriului din Cisiordania şi Ierusalimul de Est (ce include şi Oraşul Vechi) în 1967 şi de atunci menţin o politică de ocupaţie şi colonizare a acestor zone.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG