Talibanii au arestat jurnaliști în cel puțin șase provincii din Afganistan în ultimele 10 zile

0
Publicat:

Guvernul taliban a arestat în ultimele 10 zile mai mulţi lucrători din mass-media în cel puţin şase provincii din Afganistan, a anunţat joi Misiunea de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA).

Talibani în Afganistan FOTO Getty Images

„În ultimele 10 zile, autorităţile de facto au arestat lucrători din mass-media în şase provincii din Afganistan", a indicat UNAMA, fără a preciza numărul exact de arestări, într-un comunicat postat pe platforma X, cunoscută anterior sub numele de Twitter.

La rândul său, preşedintele Sindicatului Jurnaliştilor din Afganistan (AIJU), Hujatullah Mujadedi, a declarat pentru EFE că cel puţin „zece jurnalişti rămân în custodia Emiratului Islamic al Afganistanului (cum îşi autointitulează talibanii regimul)".

În lumina acestor arestări, UNAMA a ţinut să amintească de cazurile jurnalistului afgan Mortaza Behbood şi activistului pentru educaţie Matiullah Wesa, care de la începutul acestui an „rămân în custodia autorităţilor de facto".

Wesa, a cărui arestare a fost anunţată la sfârşitul lunii martie, este cunoscut pentru lansarea mai multor campanii educaţionale în unele provincii şi crearea unei biblioteci mobile în zonele rurale pentru a facilita educaţia tinerelor afgane, care nu au putut să se întoarcă la şcoală de când fundamentaliştii au ajuns la putere, în urmă cu doi ani.

În acest sens, UNAMA a avertizat autorităţile cu privire la obligaţiile lor „conform dreptului internaţional de a respecta, susţine şi promova drepturile la liberă opinie şi exprimare, precum şi drepturile tuturor persoanelor deţinute de a-şi vedea familiile, de a se întâlni cu un avocat şi de a cunoaşte acuzaţiile care li se aduc".

Preşedintele AIJU, într-un comunicat consultat de EFE, i-a îndemnat pe talibani să rezolve orice problemă cu jurnaliştii sau mijloacele de comunicare „prin intermediul comisiei de conformitate cu mass-media".

Potrivit Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, reporterul independent de la Ariana TV, Habibullah Sarab, reporterii radio Jan Agha Salah şi Faquir Mohammad Faqirzai de la postul de radio Kilid din Nangarhar şi Haseeb Hasas, jurnalist la Radio Salam Watandar, au fost reţinuţi de talibani la începutul acestei luni. 

Mai multe pentru tine:
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%