Punctul de trecere Rafah, deschis sâmbătă pentru accesul camioanelor cu ajutoare umanitare pentru Fâșia Gaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Punctul de frontieră de la Rafah, din Fâșia Gaza spre Egipt, a fost deschis sâmbătă, în jurul orei 10, deocamdată pentru accesul camioanelor cu ajutoare umanitare. Ambasada SUA din Israel anunțase anterior că ar urma să fie permisă și plecarea din Gaza a cetățenilor străini.

Camioane cu ajutoare trec granița la Rafah Foto Captură video

Imaginile transmise de posturile TV de știri internaționale au arătat camioane cu ajutoare umanitare care au intrat în Fâșia Gaza dinspre Egipt. Potrivit CNN, după ce 20 de camioane au trecut granița, punctul de trecere a frontierei a fost închis.

AFP a transmis anterior că la granița dintre Egipt și Gaza se află circa 175 de camioane care așteaptă să livreze ajutoare umanitare palestinienilor din Gaza. Camioanele ar fi încărcate cu medicamente, alimente și apă. Israelul ar fi acceptat ca doar 20 de camioane să treacă granița și doar prin punctul de frontieră de la Rafah. ONU a avertizat că cel puâin o sută de camioane cu ajutoare sunt necesare pentru asigurarea nevoilor imediate.

Anunțul Ambasadei SUA indica și posibilitatea ieșirii din Gaza a cetțenilor străini

Ambasada SUA în Israel a declarat că frontiera dintre Fâşia Gaza şi Egipt s-ar putea deschide sâmbătă, sugerând că o astfel de decizie le-ar permite străinilor să părăsească enclava palestiniană aflată sub asediu, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Într-o postare pe social media, ambasada Statelor Unite ale Americii în Israel a anunţat că "a primit informaţii" că punctul de trecere al frontierei de la Rafah s-ar deschide la ora locală 10 a.m. (07:00GMT).

"Nu ştim cât timp va rămâne deschis pentru ca cetăţenii străini să părăsească Gaza", a mai transmis ambasada americană în Israel în postarea citată

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!