Soarta primului transport de cereale care a plecat din Ucraina, incertă. Ce a invocat cumpărătorul libanez

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nava Razoni a plecat din Ucraina încărcată cu cereale, dar nu are unde descărca marfa FOTO Twitter

Soarta primului transport de cereale din Ucraina de la începerea războiului este incertă. Prima navă care a plecat în baza unui acord intermediat de ONU, caută un alt port pentru a descărca.

Cumpărătorul libanez a refuzat livrarea, invocând o întârziere de cinci luni, a anunţat luni Ambasada Ucrainei din Liban, transmite Reuters, citat de g4media.ro.

Conform informaţiilor furnizate de expeditorul cerealelor ucrainene de la bordul navei „Razoni”, cumpărătorul din Liban a refuzat să accepte marfa din cauza întârzierilor în termenele de livrare”, a transmis ambasada într-o postare pe Facebook. În această situaţie, expeditorul caută acum un alt destinatar pentru a-şi descărca încărcătura fie în Liban/Tripoli, fie în orice altă ţară/port”. 

20 de milioane de tone de grâu şi porumb, blocate la Odesa 

Nava Razoni a plecat pe 2 august din portul Odesa de la Marea Neagră în cadrul unui acord de export intermediat de ONU, în speranţa că o criză globală a aprovizionării cu alimente cauzată de invazia Rusiei poate fi atenuată.

Porturile sudice ale Ucrainei au fost blocate de Rusia de la începutul războiului, iar cerealele ucrainene nu au putut ajunge în numeroasele ţări depinde de aceste exporturi.

Aproximativ 20 de milioane de tone metrice de grâu şi porumb sunt blocate în portul Odesa, a declarat săptămâna trecută administratorul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Samantha Power.

Ucraina şi Rusia sunt furnizori importanţi de alimente la nivel mondial. Într-un context internaţional normal, Ucraina ar exporta aproximativ trei sferturi din cerealele produse. Potrivit datelor Comisiei Europene, aproximativ 90% din aceste exporturi au fost expediate din porturile Mării Negre.

Nava "Razoni” transporta 26.527 de tone de porumb şi urma să sosească duminică în Liban, dar şi-a schimbat destinaţia spre portul Mersin din Turcia. În prezent este ancorată în largul coastei de sud a Turciei, potrivit datelor de urmărire a navelor Refinitiv.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski aminteşte de dezastrul de la Cernobîl şi cere noi sancţiuni împotriva Rusiei

Analist politic de la Belgrad: Rusia caută un nou război pentru a ieşi din impasul din Ucraina, iar Kosovo îi poate servi drept prilej 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție