Rusia şi-a folosit dreptul de veto pentru a respinge o rezoluţie ONU privind Ucraina; China s-a abţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a opus un vot de veto unei rezoluţii occidentale care denunţă referendumul de duminică din Crimeea, iar China s-a abţinut, în cadrul unui vot în Consiliul de Securitate, sâmbătă dimineaţa, relatează AFP.

Proiectul de rezoluţie, care a primit 13 voturi pentru, a fost respins. În calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, Rusia poate să blocheze orice luare de poziţie a acestei instanţe.

Consiliul de Securitate al ONU a decis să se reunească de urgenţă, sâmbătă, pentru a vota o rezoluţie occidentală împotriva recunoaşterii referendumului din Crimeea, organizat la 16 martie, privind alipirea regiunii autonome cu Rusia. 

Occidentul speră ca poziţia Chinei, adesea un aliat al Rusiei în special în cazul conflictului sirian, să fie de partea Occidentului în problema regiunii Crimeea.

„Chinezii sunt confuzi”, a informat un diplomat occidental întrebat cum ar putea vota China în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate.

Oficialul occidental a mai precizat că în reuniunile precedente, China invoca pe tema crizei din Ucraina, două principii: neintervenţiei militară şi respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Citeşte şi:

Kerry şi Lavorv nu s-au înţeles. Barack Obama îl avertizează pe Putin că vor exista „consecinţe“ dacă nu acceptă calea diplomatică în cazul Ucrainei

Statele Unite şi Rusia "nu au o viziune comună" în privinţa situaţiei din Ucraina, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, subliniind că Rusia va respecta "voinţa locuitorilor din Crimeea".

Rusia pregăteşte terenul pentru o intervenţie în estul Ucrainei. Moscova a anunţat că îşi rezervă dreptul de a-şi proteja „compatrioţii“ din Ucraina

Moscova îşi rezervă dreptul de a-şi proteja compatrioţii din Ucraina, a declarat vineri ministerul rus de Externe, în urma unor confruntări care s-au soldat cu un mort, joi, la Doneţk, în estul Ucrainei, relatează AFP.

Sondaj: Vladimir Putin este mai puternic decât Barack Obama

Invazia Rusiei în Ucraina, sub privirile îngăduitoare ale comunităţii internaţionale, sau poate doar fotografiile cu liderul rus călărind cu încredere, la bustul gol, i-au determinat pe americani să-l considere pe Vladimir Putin un lider mult mai puternic decât propriul lor conducător, Barack Obama, după cum arat un sondaj recent.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG