Republicanul Ron DeSantis, invitat la Kiev după ce a minimizat consecințele strategice ale războiului din Ucraina

0
Publicat:

Ron DeSantis, favorit, la fel ca Donald Trump, pentru nominalizarea republicanilor în următoarea cursă pentru Casa Albă, în 2024, a fost invitat în Ucraina pentru a „înțelege” invazia rusă.

Ron DeSantis FOTO Arhivă

Guvernatorul Floridei „cunoaşte diferenţa între o „dispută” şi un război. Îl invităm să viziteze Ucraina pentru a avea o înţelegere mai profundă a invaziei pe scară extinsă efectuată de Rusia şi a ameninţărilor pe care le reprezintă pentru interesele SUA”, a scris miercuri pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko.

Intervievat luni seară de postul Fox News, DeSantis a exprimat cu privire la Ucraina o opinie asemănătoare cu cea a rivalului său din propriul partid, fostul preşedinte Donald Trump, transmite agenția de presă EFE, preluată de Agerpres.

„Nu ne putem asuma un angajament într-un război în străinătate care se împotmoleşte, înaintea apărării propriei noastre ţări. Statele Unite au numeroase interese vitale, precum asigurarea securităţii frontierelor noastre, abordarea crizei de pregătire a armatei noastre, obţinerea securităţii şi independenţei energetice şi punerea sub control a puterii economice, culturale şi militare a Partidului Comunist Chinez, dar angajarea mai mult într-o dispută teritorială între Ucraina şi Rusia nu se numără printre ele”, a declarat guvernatorul Floridei.

Potrivit unui sondaj publicat recent de CNN, Ron DeSantis ar fi favorit pentru nominalizarea taberei republicane în cursa finală din 2024 pentru Casa Albă, având 39% în intențiile de vot, cu 2% mai mult decât Donald Trump.

Acesta din urmă a susţinut că, dacă ar mai fi fost la Casa Albă, războiul din Ucraina s-ar fi terminat în „24 de ore”, insinuând că ar fi acceptat un rapt teritorial în favoarea Rusiei.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”