Reacții după condamnarea lui Vladimir Kara-Murza. Londra, Berlinul și ONU cer eliberarea imediată a opozantului rus

0
Publicat:

Ministerul britanic de Externe a denunțat luni condamnarea opozantului Vladimir Kara-Murza la 25 de ani de închisoare și l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Londra. Berlinul și Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului au condamnat de asemenea sentința pronunțată împotriva lui Kara-Murza și au cerut eliberarea imediată a acestuia.

Vladimir Kara-Murza (în imagine) a fost arestat în aprilie anul trecut FOTO EPA-EFE

„Marea Britanie va continua (...) să ceară eliberarea imediată a domului Kara-Murza”, a declarat într-un comunicat ministrul de Externe James Cleverly.

Foreign Office a precizat că l-a convocat pe ambasadorul rus Andrei Kelin pentru a-i notifica faptul că Londra consideră condamnarea lui Kara-Murza ca fiind „contrară obligaţiilor internaţionale ale Rusiei în materie de drepturile omului”. Vladimir Kara-Murza, în vârstă de 41 de ani, deține și cetățenia britanică pe lângă cea rusă.

Pe de altă parte, Guvernul german a denunţat „cu cea mai mare fermitate” sentinţa pronunţată împotriva lui Vladimir Kara-Murza, transmite Agerpres.

„Acest verdict, ca multe altele, vizează să descurajeze, să excludă şi să împiedice orice voce critică” în Rusia, a declarat într-o conferinţă de presă purtătoarea de cuvânt a Ministerului german de Externe, Andrea Sasse, cerând „eliberarea imediată” a opozantului.

„Vă pot spune, în numele Guvernului federal, că noi condamnăm acest verdict cu cea mai mare fermitate”, a adăugat Sasse.

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a reacţionat la rândul său, reclamând eliberarea „fără întârziere” a lui Vladimir Kara-Murza.

„Nimeni nu ar trebui să fie lipsit de libertate pentru că şi-a exercitat drepturile omului, şi chem autorităţile ruse să îl elibereze fără întârziere. Atât timp cât se află în detenţie, trebuie tratat cu umanitate”, a afirmat Înaltul Comisar ONU într-o declaraţie trimisă presei.

La finalul unui „proces” cu uşile închise într-un tribunal din Moscova, Vladimir Kara-Murza a fost condamnat luni la 25 de ani de închisoare cu regim sever pentru „înaltă trădare”, difuzare de „informaţii false” despre armata rusă şi activitate ilegală pentru o organizaţie „indezirabilă”.

Opozantul va face apel la această sentință din cauza unor „încălcări grosolane de procedură” în timpul așa-zisului proces.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu