Proiectul japonezilor privind trenul „glonţ”, cel mai rapid din lume, merge ca melcul. Care este motivul

0
Publicat:

Planul companiei japoneze de căi ferate de a transporta navetiștii la o viteză amețitoare, cu cel mai rapid tren din lume se află în impas, după ce construcția liniei de cale ferată Chūō Shinkansen a fost oprită, pe fondul contestaţiilor legate de impactul acesteia asupra celor care locuiesc în apropiere.

Tren japonez cu levitație magnetică. Sursă foto: captură video

Cel mai rapid din lume era destinat să reducă timpul de călătorie după ce linia Chūō Shinkansen lega capitala țării de orașele Nagoya și Osaka din sud-estul țării. Rețeaua de linii de cale ferată Shinkansen conectează deja cea mai mare parte a Japoniei prin intermediul trenurilor „glonț” de mare viteză. Odată ce linia inițială ar fi fost finalizată, pasagerii ar fi putut călători între Tokyo și Nagoya în doar 40 de minute, reducând la jumătate durata actuală, de 90 de minute, a călătoriei, relatează NewsWeek.

Masterplanul privind dezvoltarea transportului feroviar prevede că linia completă se va întinde şi spre vest, până la Osaka, reducând timpul de călătorie de la Tokyo la orașul-port de la peste trei ore, la doar 67 de minute.

De-a lungul celor peste 500 de kilometri de cale ferată urma să circule trenuri Maglev supraconductoare, cu levitație magnetică, care utilizează magneți supraconductori montați atât pe tren, cât și pe șine, pentru a reduce frecarea, permițând atât viteze mai mari, cât și călătorii mai ușoare în comparație cu trenurile convenționale de mare viteză.

Planurile companiei Central Japan Railway, aprobate de guvernul japonez în 2011, prevedeau că, odată terminate lucrările, trenurile vor circula la o viteză maximă de aproximativ 310 mile pe oră. Acest lucru ar fi făcut ca trenurile care circulă pe calea ferată Chūō Shinkansen să fie cele mai rapide trenuri publice din lume, devansând actualul deținător al recordului - Shanghai Maglev - cu aproape 30 de mile pe oră. Construcția Chūō Shinkansen, care a început în 2014, era estimată la 56 de miliarde de dolari.

Primul tronson, care leagă Tokyo de Nagoya, a fost programat inițial pentru finalizare în 2027, dar, în primăvara acestui an, preşedintele companiei Central Japan Railway a anunţat că acest obiectiv nu mai poate fi atins şi că nu poate estima o dată la care acesta ar putea fi gata.

Întârzierile se datorează faptului că încă din 2019 guvernatorul din Shizuoka, o regiune prin care ar trebui să treacă o secțiune a căii ferate, și-a exprimat obiecțiile față de construcția acestuia și, de atunci, a refuzat să acorde permisiunea dezvoltatorilor să înceapă construcția. Astfel că, atunci când s-a ajuns cu calea ferată în acest punct, lucrările s-au întrerupt.

În timp ce compania îl acuză pe guvernatorul din Shizuoka de faptul că împiedică desfăşurarea unui megaproiect feroviar de miliarde de dolari, acesta îşi justifică opoziţia explicând că forarea unor părți ale liniei ar duce la scurgeri din râul Oi, reducând cantitatea de apă disponibilă pentru cei 700.000 de locuitori care locuiesc în zonă şi pentru care este răspunzător.

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă