Cel mai rapid tren din lume - vehiculele care concurează cu avioanele şi bat toate recordurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai rapid tren din lume este Shanghai Maglev
Cel mai rapid tren din lume este Shanghai Maglev

Cel mai rapid tren din lume poate atinge viteze de peste 400 de kilometri pe oră şi circulă cu o viteză medie de peste 200 de kilometri pe oră. Pentru a găsi cel mai rapid tren din lume, trebuie să călătorim în China, Japonia sau Spania. Cele mai rapide trenuri din lume ar putea ajunge de la Bucureşti la Iaşi în puţin peste o oră.

Cel mai rapid tren din lume e rezultatul unei revoluţii de trei secole a trenurilor de pasageri şi de marfă. Prima locomotivă din lume a apărut în timpul revoluţiei industriale, pe fondul nevoii de a transporta cantitatea mare de materie primă necesară fabricilor. De asemenea, inventarea motorului cu abur a fost esenţială pentru dezvoltarea trenurilor.

Richard Trevithick a construit prima locomotivă cu abur, iar pe 22 februarie 1804, locomotiva a transportat în vagoane 10 tone de oţel, 70 de bărbaţi şi cinci vagoane suplimentare pe o distanţă de 15 kilometri. Locomotivei i-a luat două ore să facă acest drum. Cel mai rapid tren din lume de astăzi poate circula cu peste 400 de kilometri pe oră.

Iată clasamentul celor mai rapide trenuri din lume.

Cel mai rapid tren din lume - Shanghai Maglev

Shanghai Maglev e un tren care funcţionează după principiul levitării magnetice. E prima linie comercială care se bazează pe trenuri de tip maglev, care nu ating liniile, ci, cu ajutorul atracţiei magnetice stau la câţiva milimetri deasupra liniilor.

Construcţia celui mai rapid tren din lume a început în 2004, iar viteza sa comercială este de 431 de kilometri pe oră. În timpul unui test fără pasageri, în 2003, trenul maglev a atins 501 kilometri pe oră.

Garnitura a costat 1,2 miliarde de dolari şi conectează aeroportul internaţional din Shanghai de centrul metropoei.

Linia comercială Shanghai Maglev încă încearcă să-şi găsească productivitatea, pentru că există variante mai ieftine prin care poţi ajunge la aeroport, iar gradul de ocupare este de 20%.

Cel mai rapid tren din lume - China Railways CRH380A

Trenul chinezesc are o viteză de 350 de kilometri pe oră şi una maximă de 380 de kilometri pe oră. Garnitura sa originală, care avea opt vagoane (acum are 16) atingea şi 416,6 kilometri pe oră.

Dezvoltarea trenului a început în 2008, iar acum trenul face curse între Beijing şi Shanghai sau între Shanghai şi Nanjing. Practic, bolidul pe şine conectează unele dintre cele mai mari metropole din China.

Trenul este electric şi funcţionează cu un pantograf care colectează energia electrică. Japonezii de la Kawasaki au criticat chinezii că au copiat Shinkansen-ul japonez.

Cel mai rapid tren din lume - Siemens Velaro

Acest tren operează atât în Germania, cât şi în Spania, unde circulă cu peste 330 de kilometri pe oră. De asemenea, variante ale sale mai cunoscute sunt şi în Rusia sau celebrul Eurostar, care conectează Marea Britanie de continent.

Trenurile Siemens Velaro au lungimi variabile, de la 200 la 400 de metri. Pe linia Barcelona-Madrid, trenul circulă peste 300 de kilometri pe oră.

Cel mai rapid tren din lume - recordul de viteză pentru un tren

Deşi locomotivele asiatice duc trenurile la viteze uimitoare, recordl de viteză este stabilit de un tren clasic, pe şine obişnuite. Bătrânul Train a Grand Vitesse din Franţa, adică TGV, a stabilit în 2007 recordul de 574,8 kilometri pe oră, cu

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite