Profilul noului premier al Egiptului: un islamist neafiliat Frăţiei Musulmane, dar aservit preşedintelui Morsi
0Preşedintele Mohamed Morsi l-a numit pe ministrul Resurselor de Apă, Hisham Qandil, în funcţia de şef al Executivului, în ciuda faptului că nu este o figură foarte cunoscută în Egipt şi nici nu face parte din gruparea Frăţia Musulmană, căreia îi aparţine liderul egiptean.
Se cunosc puţine detalii despre viaţa noului prim-minstru. A fost născut în 1962 şi a absolvit în 1984 la Universitatea din Cairo, obţinând o diplomă în inginerie, relatează BBC News. În 1988, a urmat un masterat în irigare şi asanare la Universitatea din Utah (SUA), apoi în 1993, un doctorat la Universitatea din Carolina de Nord.
După întoarcerea în Egipt, a început să lucreze la Ministerul Resurselor de Apă şi Irigare, unde a ocupat funcţia de director în perioada 1999-2005. Qandil a luat parte la negocierile Egiptului cu Sudanul, legate de problemele fluviului Nil.
După 2005, s-a mutat în Tunisia pentru a lucra la Banca de Dezvoltarea Africană (AfDB), unde a ajuns inginer-şef al resurselor de apă. Aici s-a ocupat de proiectul „Iniţiativa Bazinului Nilului“ pentru utilizarea echitabilă a resurselor de apă. Noul prim-ministru a mai scris, de asemenea, o serie de lucrări, printre care se numără o scurtă metodă economică privind siguranţa alimentară din Africa.
Qandil (foto dreapta) a fost numit în iulie 2011 ministru al Resurselor de Apă în timpul primului guvern postrevoluţionar condus de Essam Sharaf, după înlăturarea de la putere a fostului preşedinte Hosni Mubarak, printr-o revoltă populară.
Neafiliera la „fraţii“ islamici, bună sau rea?
În anunţul de marţi, preşedintele Morsi a declarat că îşi doreşte o „coaliţie largă” şi că vrea ca prim-ministrul să nu facă parte din Frăţia Musulmană sau din structura politică a grupării Partidul pentru Libertate şi Dreptate, majoritar în guvernul recent dizolvat.
Qandil nu este afiliat la nicio organizaţie politică islamică, dar este credincios şi în trecut a declarat că „şi-a lăsat barba să crească, pentru a fi un simbol al pietăţii“.
„Numirea unei figuri patriotice, independente a fost studiată şi discutată în scopul de a alege o persoană capabilă să gestioneze situaţia actuală într-un mod eficient şi eficace“, declară purtătorul de cuvânt al preşedintelui Morsi.
„Preşedintele a adus pe cineva care nu e din Frăţia Musulmană, dar ale cărui ideologii sunt similare. Celelalte nume propuse pentru această poziţie nu ar fi acceptat ordinele date“, comentează însă Emad Gad, membru al Partidului Democratic din Egipt, pentru AP.
În cadrul unei noi conferinţe, prim-ministrul Qandil a declarat că va forma un guvern tehnocratic, subliniind faptul că îşi va alege miniştrii în baza criteriului de competenţă.
„Trebuie să depunem toate eforturile pentru a atinge obiectivele revoluţiei“, afirmă acesta, în timp ce atrage atenţia că neglijenţa şi corupţia birocraţiei nu vor fi tolerate.
Planuri mari, dar puteri restrânse
Nu este clar cât de multă putere va avea Kandil. În urma unui decret emis în iunie, Consililului Suprem al Forţelor Armate (SCAF) şi-a însuşit toată puterea legislativă şi puterea de veto asupra problemelor legate de securitatea naţională, în timp ce preşedintele va avea ultimul cuvânt de spus asupra numirii politicienilor.
Qandil va fi, foarte probabil, presat de preşedintele Morsi să execute „Proiectul Renaşterea“ eleborat de Frăţia Musulmană, care constă într-un un pachet de reforme ce vizează revizuirea guvernului şi a economiei.
Mai mult, i se va cere să îndeplinească, în doar o sută de zile, promisiunile preşedintelui cu privire la zecile de probleme legate de securitate, de utilităţi, de pâine, de aprovizionarea cu combustibil, de trafic, de sănătate şi de curăţenie. Însă, deja s-au irosit 25 de zile căutând un prim-ministru potrivit, iar preşedinţia Egiptului are, în prezent, un rol mai degrabă decorativ în faţa SCAF.