Primele victime ale atacurilor houthi: trei marinari de pe o navă de mărfuri au fost ucişi

0
Publicat:

Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (Centcom) a raportat primele trei victime de când gruparea yemenită aliniată cu Iranul a început loviturile într-una din cele mai importante rute de transport maritim, în Marea Roşie, informează joi Agerpres, citând Reuters.

Rebeli houthi, foto arhiva EPA-EFE

Este vorba despre trei marinari de pe nava comercială „True Confidence”, proprietatea unei companii greceşti şi sub pavilion al Barbados. Atunci când a fost atacată cu rachete ale rebelilor houthi, aceasta se afla la circa 50 mile marine de portul Aden.

Ambasada britanică din Yemen a declarat că decesul marinarilor a fost „consecința tristă, dar inevitabilă, a tirului nechibzuit de rachete al rebelilor Houthi asupra navelor internaționale” și a insistat că atacurile trebuie să înceteze.

Houthi yemeniţi au revendicat responsabilitatea atacului, care a provocat incendierea navei. De la mijlocul lui noiembrie, ei lansează în mod repetat drone şi rachete asupra navelor comerciale în Golful Aden, spunând că acţionează în semn de solidaritate cu palestinienii supuşi ofensivei israeliene în Fâşia Gaza. SUA şi Marea Britanie au bombardat ţinte houthi ca represalii, iar confirmarea victimelor de miercuri ar putea conduce la presiuni pentru o acţiune militară mai puternică.

În urma atacului, postul de televiziune Al-Masirah TV, controlat de rebeli, a anunțat miercuri seara că două lovituri aeriene coordonate de SUA au vizat aeroportul internațional din Hudaydah, oraș-port la Marea Roșie controlat de Houthi.

Potrivit Centcom, atacul houthi a rănit, de asemenea, cel puţin patru membri ai echipajului şi a cauzat „daune semnificative” navei. Anterior, o sursă din domeniul transportului maritim a declarat că patru marinari au suferit arsuri severe şi trei erau daţi dispăruţi.

Operatorii greci ai „True Confidence” au transmis că nava se afla în derivă şi luase foc. Ei au spus că nu erau disponibile informaţii despre situaţia celor 20 de membri de echipaj şi trei gărzi înarmate de la bord: 15 filipinezi, patru vietnamezi, doi srilankezi, un indian şi un nepalez.

Potrivit unui responsabil american, o barcă de salvare fusese văzută în apropierea navei.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile