Prietenia Rusiei cu Iranul se strică

În absenţa unui interes major strategic în Orientul Mijlociu, politicile Rusiei sunt oportuniste şi pot fi uşor schimbate prin lobby sau intrigi.

Din 1991, Rusia e un furnizor principal de arme moderne pentru Iran. Centrala nucleară construită de ruşi la Busher ar trebui să intre în uz în acest an, iar Rusia a trimis deja peste 100 de tone de uraniu slab îmbogăţit la Busher. Moscova a câştigat miliarde de dolari ajutând Iranul să evite sancţiunile impuse de SUA şi de UE. 

Şi totuşi, luna trecută, Moscova a susţinut sancţiunile impuse de ONU. Săptămâna trecută, preşedintele Dmitri Medvedev chiar a criticat public programul nuclear iranian, care a ajuns într-o fază în care poate permite obţinerea de arme nucleare. 

În 2005, Rusia a fost de acord să vândă Iranului rachete antiaeriene cu  rază lungă S-300, lansatoare, radare şi staţii de control, în valoare de circa 1 miliard de dolari. Cu acestea, Iranul ar putea construi un scut antiaerian solid, capabil de a apăra instalaţiile nucleare împotriva unui atac israelian sau american. Fără S-300, iranienii nu au un sistem de apărare pe măsură. Moscova a amânat livrarea rachetelor din motive „tehnice", iar luna trecută a anunţat că acordul devine ilegal din cauza sancţiunilor.  Oficialii iranieni au reacţionat cu furie.

Politica Moscovei în Orientul Mijlociu e clar diferită de cea din timpul Războiului Rece, când susţinea ferm ţările musulmane împotriva SUA şi a Israelului. Rusia nu consideră câteva rachete iraniene primitive o ameninţare nucleară serioasă.

Astăzi, Rusia e deranjată de extinderea influenţei occidentale şi de expansiunea NATO în sfera sa de interese: Ucraina, Georgia şi alte foste republici sovietice. Orientul Mijlociu e acum departe de sfera sa de interese sau de posibilităţi.

Desigur, Moscova are interese de afaceri şi de securitate în regiune: furnizarea de arme şi de tehnologie nucleară Iranului şi ţărilor arabe şi relaţii militare din ce în ce mai importante cu Israelul. În absenţa unui interes major strategic în Orientul Mijlociu, politicile Rusiei în zonă sunt oportuniste şi pot fi uşor schimbate prin lobby sau intrigi.