Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan condamnă „fanatismul“ israelienilor privind victimele civile din Gaza

0
Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat joi Israelul de „fanatismul“ în acţiunile din Fâşia Gaza, transmite DPA, conform Agerpres.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan . Foto: EPPA/EFE

"Ne confruntăm cu un fanatism care legitimează chiar şi uciderea copiilor", a afirmat Erdogan la summitul din Uzbekistan al statelor turcice şi din sud-asiatice.

La reuniunea la vârf de la Taşkent a Organizaţiei pentru Cooperare Economică, şeful statului turc a reamintit că aproape 11.000 de civili au fost ucişi "fără milă" de atacurile israeliene. El a acuzat guvernele occidentale şi în special Statele Unite - pe care le-a menţionat explicit - că "nici măcar nu au criticat uciderea copiilor sau nu au cerut un armistiţiu în Gaza".

Erdogan își continuă criticile, în termeni duri, la adresa Israelului 

Agenţia DPA apreciază că Erdogan a adoptat în ultimele săptămâni un ton tot mai dur în legătură cu războiul dintre Israel şi organizaţia islamistă Hamas, deşi Turcia este membră a NATO. Preşedintele de orientare islamist-conservatoare a încercat iniţial să joace un rol de mediator în conflictul declanşat de atacul terorist al Hamas pe teritoriul israelian, în care au fost ucişi pe 7 octombrie peste 1400 de cetăţeni israelieni şi străini, majoritatea civili. Ulterior, el a fost tot mai critic la adresa Israelului, în special după bombardamentele israeliene din Gaza şi după eşecul tratativelor guvernului turc cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor.

Turcia şi-a rechemat săptămâna trecută ambasadorul din Israel, stat acuzat de Erdogan de crime împotriva umanităţii. Liderul de la Ankara susţine de asemenea că Hamas, grupare considerată teroristă de SUA şi UE, este de fapt o organizaţie care luptă pentru libertate. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort