Premierul israelian mulțumește americanilor pentru muniție și pentru că nu au votat încetarea focului în Gaza

0
Publicat:

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunțat că Statele Unite au furnizat "muniție crucială" Israelului pentru a susține eforturile militare în curs în Fâșia Gaza, conform informațiilor transmise duminică de agenția de presă dpa.

Netanyahu, mulțumit de ajutorul acordat de SUA Israelului FOTO Profimedia

În deschiderea ședinței de cabinet de la Ierusalim, Netanyahu a exprimat recunoștința față de președintele american Joe Biden pentru sprijinul militar acordat și pentru recentul veto exprimat în cadrul Consiliului de Securitate al ONU împotriva unei rezoluții care solicita încetarea focului, potrivit Agerpres.

Netanyahu nu a precizat la ce livrări de arme se referă.

Şeful executivului israelian a mai declarat că a vorbit cu cancelarul german Olaf Scholz şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

"Le-am spus că nu pot susţine distrugerea (grupării islamiste palestiniene) Hamas pe de-o parte şi, pe de altă parte, să facă presiuni asupra noastră să punem capăt războiului, adică tocmai ceea ce ar împiedica distrugerea Hamas", a afirmat Netanyahu, care a adăugat că războiul "va continua cu o şi mai mare intensitate, în nordul şi în sudul Fâşiei Gaza, pentru a-şi îndeplini toate obiectivele".

După atacul brutal din 7 octombrie al grupării palestiniene asupra unor aşezări din sudul Israelului, soldate cu circa 1.200 de morţi, în marea lor majoritate civili, Israelul şi-a stabilit drept obiective să distrugă Hamas, să recupereze toţi ostaticii şi să se asigure că Fâşia Gaza numai reprezintă o ameninţare pentru statul israelian. 

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort