Premierul australian vrea ca indigenii să fie recunoscuţi în Constituţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul australian Tony Abbott a promis să organizeze în anul 2017 un referendum prin care persoanele indigene să fie recunoscute în cadrul Constituţiei, informează BBC.

În prezent, legea fundamentala a Australiei nu recunoaşte aborigenii ca fiind primii oameni care au trăit în aceste regiuni. În ultimii ani, au existat dezbateri ample în legătură cu modificările legislative necesare pentru a oferi mai multe drepturi băştinaşilor si pentru a-i feri pe aceştia de discriminarea rasială.

Aborigenii australieni reprezintă circa 2.5% din populaţia totală a acestui continent. Din cauza contactelor reduse pe care le au cu ceilalţi oameni, indigenii se confruntă cu un nivel scăzut de educaţie, precum şi cu o sănătate precară.

„Este un moment important pentru a îmbunătăţi Constituţia noastră in problematica băştinaşilor. Ţara noastră are un patrimoniu adevărat în existenţa acestor indigeni. Este timpul să admitem acest lucru şi în Constituţia noastră”, a declarat de curând premierul australian Tony Abbott.

Opoziţia parlamentară consideră că un referendum asupra acestei chestiuni ar putea fi realizat în cadrul alegerilor generale de anul viitor. În opinia acestora, australienii nu sunt interesaţi prea mult de o asemenea problemă, prin urmare prezenţa la urne ar putea fi una redusă.

Pentru ca referendumul să fie validat este necesar ca majoritatea oamenilor din cele şase state să voteze în favoarea scrutinului.

În anul 1967, tot prin intermediul unui referendum, cetăţenii australieni au fost de acord ca populaţia indigenă să fie inclusă în recensăminte, iar Comunitatea Naţiunilor (the Commonwealth) să aibă puterea de a crea legi în favoarea băştinaşilor.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele