Premierul australian, Anthony Albanese, s-a logodit de Ziua Îndrăgostiților. Cum a cerut-o în căsătorie pe iubita sa FOTO

0
Publicat:

Premierul australian, Anthony Albanese, și-a anunțat logodna cu aleasa inimii sale, Jodie Haydon, chiar de Valentine's Day. Cei doi au o relație de patru ani.

Premierul australian, Anthony Albanese FOTO EPA-EFE

Cererea în căsătorie a avut loc la Lodge - reședința oficială a premierului din Canberra - de Ziua Îndrăgostiților, cu un inel special conceput de el, potrivit BBC News.

Anthony Albanese, în vârstă de 60 de ani, și doamna Haydon, în vârstă de 45 de ani, s-au întâlnit la o cină de afaceri, în Melbourne în 2020. Este primul lider australian care s-a logodit în timpul mandatului.

Oficialul a împărtășit știrea pe rețelele de socializare cu un selfie, a cărui descriere este: „Ea a spus da”.

„Suntem încântați să împărtășim această știre și așteptăm cu nerăbdare să ne petrecem restul vieții împreună. Suntem atât de norocoși că ne-am găsit”, au spus ulterior cei doi, într-o declarație comună.

Colegii din tot parlamentul, liderul Noua Zeelandă, Christopher Luxon, precum și bucătarul TV Nigella Lawson se numără printre cei care au transmis felicitări cuplului.

„Dragostea este un lucru frumos. Sunt atât de fericită pentru amândoi!”, a scris ministrul de Externe, Penny Wong.

Relația lui Anthony Albanese cu Jodie Haydon

Albanese are un fiu, Nathan Albanese, în vârstă de 23 de ani, cu fostul vicepremier al statului New South Wales, Carmel Tebbutt, de care s-a separat în 2019, după 19 ani de căsătorie.

Liderul Partidului Laburist a detaliat, anterior, cum el și Jodie Haydon - care a lucrat în industria serviciilor financiare - s-au întâlnit și au început să formeze un cuplu, un an mai târziu, inclusiv datorită dragostei împărtășite față de echipa lor din National Rugby League.

În timpul unei prelegeri din 2020, când a întrebat publicul dacă erau fani South Sydney Rabbitohs în sală, doamna Haydon a strigat: „Sus the Rabbitohs”.

Cei doi au păstrat discreția în primele zile ale relației lor, înainte Jodie Haydon să i se alăture lui Albanese în campania electorală în 2022 și, de atunci, în călătoriile sale internaționale ca prim-ministru.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice