Premieră în Israel. Evreii ultraortodocşi pot fi înrolați în armată, a decis Curtea Supremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbaţii evrei ultraortodocşi pot fi înrolați în armată – este decizia Curții Supreme din Israel. Până acum, ei erau scutiți de serviciul militar obligatoriu și se înrolau în armată numai dacă doreau.

Potrivit deciziei celei mai înalte instanțe a țării, acum, în condițiile razboiului din Gaza, ultrareligioșii pot fi și ei recrutați.

Este o chestiune care amenință chiar coaliția de guvernământ a premierului Benjamin Netanyahu, deoarece partidele religioase stricte resping recrutarea tinerilor din comunităţile lor.

Majoritatea evreilor israelieni sunt obligaţi prin lege să servească în armată de la vârsta de 18 ani, timp de trei ani pentru bărbaţi şi doi ani pentru femei.

Membrii minorităţii arabe din Israel, care reprezintă 21% din populaţie, sunt scutiţi, deşi unii dintre ei servesc, iar studenţii evrei ultraortodocşi de la seminar au fost scutiţi în mare parte de zeci de ani.

Legea care reglementează scutirea elevilor de seminar a expirat anul trecut, dar guvernul a continuat să le permită acestora să nu servească. Curtea Supremă a hotărât că, în absenţa unui nou temei juridic pentru scutire, statul trebuie să îi recruteze. Hotărârea interzice, de asemenea, ca seminariile să primească subvenţii de la stat dacă studenţii evită serviciul în mod nejustificat.

Armata israeliană a avertizat recent cu privire la o lipsă severă de soldaţi în timp ce luptă în războiul din Gaza şi se confruntă cu o posibilă escaladare a ostilităţilor cu miliţia Hezbollah din Liban.

Ultra-ortodocşii consideră excepţiile ca existenţiale pentru păstrarea tradiţiilor lor.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant