Poliţia din India a arestat cinci suspecţi în cazul violului în grup care a şocat comunitatea internaţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a arestat duminică ultimul suspect din grupul de care a violat o jurnalistă. FOTO Reuters

Forţele de poliţie din Mumbai au arestat duminică un al cincilea suspect, ultimul din grupul acuzat de violarea în grup a unei fotografe în vârstă de 23 de ani, care se află în spital din cauza  rănilor suferite.

Joi, într-un cartier de lux din din Mumbai, o femeie care făcea fotografii pentru o revistă a fost violată de cinci bărbaţi. Colegul colegul cu care lucra a fost bătut sever. 

Tânără a fost internată la un spital din Mumbai din cauza rănilor grave, dar starea ei de sănătate se ameliorează, potrivit echipei medicale. "Ea mănâncă normal, iar starea ei de sănătate este sub control", a anunţat spitalul într-un comunicat.

Viaţa nu încetează după un viol. Jurnalista violată săptămâna trecută la Mumbai

Familia fotografei a îndemnat întreaga ţară, inclusiv presa, să continue lupta pentru dreptate în numele "tuturor victimelor şi familiilor lor", care au trecut "prin acelaşi infern ca şi noi". Familia s-a declarat "optimistă" privind elucidarea rapidă a cazului şi aplicarea "celor mai severe sancţiuni" celor vinovaţi de această infracţiune. Parlamentul din India a înăsprit recent legile, pedepsind infracţiuni de natură sexuală.

"Vreau ca agresorii mei să fie pedepsiţi sever şi să-mi reîncep munca cât mai curând posibil", a declarat victima, vizitată la spital de membri ai unei asociaţii pentru femei, potrivit agenţiei Press Trust of India (PTI). 

Al cincilea şi ultimul suspect în cazul acestui viol a fost prins în capitala New Delhi de o echipă a poliţiei din Mumbai, al doilea oraş ca mărime din India.

Poliţia a anunţat, luni dimineaţa, că a arestat un al patrulea bărbat, cel mai în vârstă din cadrul grupului, acuzat că a violat jurnalista de două ori, potrivit PTI.

Termenul de detenţie a primilor patru suspecţi a fost prelungit. Acest viol în grup, într-un oraş considerat cel mai sigur pentru femeile din New Delhi, a declanşat un val de proteste în reţelele de socializare, în Parlament şi în rândul jurnaliştilor, care au organizat o manifestaţie.

Cinci bărbaţi au abordat femeia în cartierul Shakti Mills, în timp ce ea fotografia imobile vechi, împreună cu un coleg. Agresorii l-au bătut pe colegul fotografei, iar pe ea au violat-o, într-un loc izolat în acest cartier din Mumbai, capitala economică şi financiră a Indiei.

În decembrie 2012, o studentă la Medicină, în vârstă de 23 de ani, a fost violată timp de o oră într-un autobuz de şase bărbaţi, care au bătut-o apoi cu răngile şi au aruncat-o din vehiculul aflat în mişcare. Femeia a murit două săptămâni mai târziu, într-un spital din Singapore, unde a fost transportată pentru a primi îngrijiri speciale.

Tânăra a fost în stare critică încă de când a ajuns la spital, suferind de pe urma leziunilor interne şi cerebrale care i-au făcut organele să cedeze rând pe rând.

În 2011 au fost înregistrate 24.000 de cazuri de viol în India, reprezentând o creştere de 9,2% faţă de 2010. Jumătate dintre victime aveau vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. În peste 94% din cazuri, victimele îşi cunoşteau atacatorii. 

O treime dintre aceştia erau chiar vecini ale persoanelor agresate, iar cote ridicate reprezintă şi părinţii sau alţi membri ai familiei. Aceste date sunt însă cele oficiale, iar cifrele reale sunt mult mai ridicate, spun specialiştii. 

CITEŞTE MAI MULT

Studenta violată într-un autobuz din New Delhi a murit în spital, din cauza rănilor

Studenta de 23 de ani, victimã a unui viol colectiv în New Delhi ce a indignat India, a decedat sâmbãtã în urma rãnilor suferite, a anunţat spitalul din Singapore unde era îngrijitã.

Fenomenul violului nepedepsit în India. De ce moartea unei femei este un punct de cotitură la nivel mondial

Protestele de pe străzile capitalei indiene Delhi au continuat astăzi, iar numărul participanţilor a crescut considerabil după ce autorităţile au anunţat moartea studentei de 23 de ani care a fost violată şi bătută cu răngi de şase bărbaţi într-un autobuz la jumătatea lunii decembrie.

VIDEO Un politician indian acuzat de viol a fost dezbrăcat şi bătut în stradă

Mai multe femei au atacat joi un membru al Congresului indian. Politicianul se afla în custodia poliţiei, care tocmai îl aresta după ce acesta a fost acuzat că violase o femeie în noaptea precedentă.

Zece motive pentru care India are probleme cu violenţa sexuală

Cazul studentei în vârstă de 23 de ani, care a murit în urma unui viol brutal în New Delhi, a atras atenţia întregii lumi asupra problemelor de violenţă sexuală din India. Sute de indieni au ieşit în stradă pentru a o plânge pe tânără, iar poliţia a anunţat că cei şase bărbaţi arestaţi în legătură cu atacul au fost acuzaţi de crimă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”