Piața petrolului ar putea intra în „zona roșie” în această vară, avertizează analiștii
0Piața mondială a petrolului riscă să intre într-o perioadă critică în lunile iulie și august, pe fondul scăderii rezervelor, al creșterii cererii și al reducerii exporturilor din Orientul Mijlociu, avertizează Agenția Internațională pentru Energie (AIE).
Piața petrolului ar putea intra în „zona roșie” înainte de finalul verii, dacă situația din Orientul Mijlociu nu se stabilizează, a declarat în cadrul unui eveniment organizat de Chatham House directorul executiv al instituției, Fatih Birol.
Potrivit acestuia, stocurile globale de petrol se reduc rapid, în timp ce cererea crește semnificativ odată cu sezonul vacanțelor și al transporturilor estivale.
„Nu vedem petrol nou venind din Orientul Mijlociu, iar cererea continuă să crească. Am putea intra în zona roșie în iulie-august dacă nu apar îmbunătățiri”, a avertizat Birol, citat de The Guardian.
Șeful AIE consideră că una dintre cele mai importante soluții pentru reducerea tensiunilor de pe piața energetică este redeschiderea completă și necondiționată a Strâmtorii Ormuz, rută strategică prin care tranzitează o mare parte din petrolul mondial.
Directorul executiv Birol a subliniat că statele membre ale agenției au la dispoziție rezerve strategice importante de petrol și că instituția este pregătită să coordoneze noi eliberări de stocuri, așa cum s-a întâmplat în trecut. Potrivit acestuia, aproximativ 80% din rezervele colective ale AIE nu au fost încă utilizate.
Oficialul a afirmat că actuala criză energetică este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și chiar decât cea provocată de invazia Rusiei în Ucraina din 2022.
„Nu am mai văzut niciodată umbra geopoliticii atât de dominantă asupra sectorului energetic”, a spus acesta.
În paralel, tensiunile dintre Iran și Statele Unite ale Americii continuă să afecteze negocierile privind programul nuclear iranian și stabilitatea regională.
Liderul suprem iranian, Mojtaba Khamenei, a transmis că Iranul nu va accepta transferul stocurilor sale de uraniu îmbogățit către alte state.
În același timp, Donald Trump a declarat că SUA vor încerca să preia sau să distrugă stocurile iraniene de uraniu îmbogățit, considerate sensibile din punct de vedere nuclear.
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Iranul deține peste 440 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60%, nivel apropiat de cel necesar producerii unei arme nucleare.
Experții avertizează că actuala criză ar putea determina statele lumii să își regândească strategiile energetice și să accelereze investițiile în surse alternative, precum energia regenerabilă sau energia nucleară.
Totodată, oficialii din industrie estimează că petrolul provenit din regiuni considerate stabile și sigure va deveni mai valoros și mai căutat în următorii ani.