Petrolul ar putea ajunge la 200 de dolari pe baril, după ce Iranul vizează Arabia Saudită și Qatar, în contextul unui „război economic total” împotriva Occidentului

Iranul a amenințat aseară că va destabiliza piața globală a energiei prin intensificarea atacurilor cu rachete asupra instalațiilor petroliere și de gaze, într-un „război economic total”.

Într-o escaladare majoră a crizei din Orientul Mijlociu, instalațiile petroliere și de gaz din statele vecine din Golf au fost evacuate, după ce regimul de la Teheran a avertizat că le va bombarda „în orele următoare”.

Situația a urmat unui atac aerian israelian asupra celui mai mare zăcământ de gaze naturale din lume, South Pars, aflat în Iran. Donald Trump a declarat că „nu știa nimic” despre atac, dar a amenințat că ar putea distruge complet instalația cu „o forță și o putere pe care Iranul nu le-a mai văzut niciodată” dacă Iranul continuă atacurile asupra Qatarului.

„Nu doresc să autorizez un asemenea nivel de violență și distrugere din cauza implicațiilor pe termen lung asupra viitorului Iranului”, a scris el pe platforma Truth Social, adăugând că „nu va ezita” să riposteze dacă instalațiile de gaz natural lichefiat ale Qatarului vor fi vizate.

În timp ce incendii masive se vedeau, Qatarul – care împarte acest câmp de gaze – a calificat atacul drept „periculos și iresponsabil”, avertizând că securitatea energetică globală este pusă în pericol.

Prețurile petrolului au crescut ieri cu cinci procente, după ce noul lider al Iranului a declarat că infrastructura energetică din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar „a devenit o țintă directă și legitimă”.

Eskandar Pasalar, guvernator regional iranian, a afirmat: „Pendulul războiului a trecut la un război economic total.”

Atacul de ieri asupra câmpului de gaze Pars este prima lovitură raportată asupra infrastructurii energetice iraniene de la începutul conflictului, la sfârșitul lunii trecute.

Iranul, care acuză statele din Golf că permit forțelor americane să lanseze atacuri de pe teritoriile lor, a răspuns cu un nou val de rachete. Una a lovit o bază aeriană din Emiratele Arabe Unite unde sunt staționați militari britanici și australieni, iar altele au vizat capitala Arabiei Saudite, Riyadh.

Situația amplifică temerile privind o criză majoră a aprovizionării cu energie, deja considerată cea mai gravă din istorie, depășind criza petrolului din anii 1970.

În centrul crizei se află închiderea Strâmtorii Ormuz, prin care tranzitează o cincime din petrolul și gazele la nivel global, blocând până la 10 milioane de barili de petrol pe zi.

Acest lucru a dus deja la creșterea prețului petrolului de la 72 de dolari înainte de conflict la aproape 110 dolari și a determinat Iranul să avertizeze că prețul ar putea ajunge la 200 de dolari pe baril.

Danni Hewson, director de analiză financiară la platforma de investiții AJ Bell, a declarat: „Amenințările Iranului de a riposta împotriva infrastructurii energetice regionale, după atacurile israeliene asupra câmpului South Pars, au intensificat din nou tensiunile.

„Orice soluție pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz pare îndepărtată în acest moment, iar piețele energetice vor rămâne probabil volatile până când vor apărea progrese.”

Președintele Trump a amplificat retorica internațională, sugerând că SUA ar putea renunța la protejarea rutei maritime din Strâmtoarea Ormuz pentru țările care nu au răspuns solicitării sale de a trimite nave de război.

El a afirmat că o astfel de măsură „ar mobiliza rapid aliații noștri nereactivi”.

Pe platforma Truth Social, Trump a ironizat statele europene: „Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă am lăsa țările care folosesc această rută – noi nu – să fie responsabile pentru așa-numita strâmtoare?”

Pe fondul creșterii prețurilor petrolului, Casa Albă a anunțat suspendarea temporară a unei legi maritime vechi de un secol, cunoscută sub numele de Jones Act, care impune transportul mărfurilor cu nave sub pavilion american.

Legea a fost criticată pentru că scumpește energia, iar Trump a aprobat o suspendare de 60 de zile, permițând navelor străine să transporte bunuri, inclusiv combustibil.

Statele Unite au trimis 2.500 de pușcași marini din Japonia către Orientul Mijlociu, sugerând posibilitatea unei intervenții terestre în Iran. Ministrul adjunct de externe iranian a calificat această mișcare drept „nesăbuită”, afirmând că țara sa va lupta atât timp cât va fi necesar.

Temeri că lumea este la doar patru luni de un „Armageddon economic” dacă războiul petrolului declanșat de Iran nu se oprește: revolte pentru pâine, foamete, zboruri și mașini interzise

Într-o analiză alarmantă, jurnalistul Ross Clark descrie în Daily Mail cum un conflict prelungit în jurul petrolului iranian ar putea declanșa o criză globală în lanț, cu consecințe dramatice pentru viața de zi cu zi.

Punctul de plecare este blocarea sau perturbarea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume. Prin acest coridor trece o parte semnificativă din petrolul global, iar orice întrerupere ar reduce rapid oferta și ar împinge prețurile la niveluri extreme.

În scenariul descris, efectele ar apărea în doar câteva săptămâni. Prețul petrolului ar exploda, ceea ce ar duce imediat la scumpiri masive în transport, producție și agricultură. Combustibilul nu este doar pentru mașini – el stă la baza întregului lanț economic, inclusiv a producției de alimente și îngrășăminte.

În prima fază, guvernele ar încerca să gestioneze criza prin raționalizarea combustibilului. Zborurile ar fi reduse drastic sau chiar suspendate, iar utilizarea mașinilor personale ar putea fi limitată sau interzisă în multe zone.

Pe măsură ce costurile energiei cresc, producția agricolă ar fi afectată sever. Îngrășămintele, dependente de gaz natural, ar deveni mult mai scumpe, iar recoltele ar scădea. În paralel, transportul alimentelor ar deveni mai dificil și mai costisitor.

În câteva luni, aceste presiuni ar duce la penurii alimentare în mai multe țări. Rafturile magazinelor s-ar goli, iar prețurile la alimente ar crește abrupt. În statele mai vulnerabile, acest lucru ar putea declanșa revolte pentru pâine și instabilitate socială.

Istoria arată că astfel de situații pot degenera rapid. De exemplu, în Iran au existat revolte legate de lipsa alimentelor și a combustibilului, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial foametea a provocat milioane de victime, pe fondul perturbării distribuției și aprovizionării .

Pe termen scurt, populația ar resimți criza prin facturi energetice uriașe și creșterea costului vieții. Pe termen mediu, însă, scenariul devine mult mai sumbru: șomaj în creștere, economii în recesiune și tensiuni sociale tot mai mari.

Clark subliniază că problema nu este doar lipsa petrolului, ci interdependența sistemelor globale. Energia, alimentația, transportul și finanțele sunt atât de strâns legate încât un șoc major într-un singur punct – precum Golful Persic – poate produce efecte în lanț la nivel mondial.

Scenariul descris nu este unul de colaps instantaneu, ci de degradare rapidă și cumulativă: de la scumpiri și restricții, la lipsuri, foamete și tulburări sociale. Fără o soluție rapidă pentru stabilizarea fluxurilor de energie, avertismentul este că lumea ar putea intra într-o criză profundă în doar câteva luni.