Patru observatori filipinezi ai ONU, răpiţi de rebelii sirieni, au fost eliberaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rebelii sirieni au eliberat observatorii ONU

Patru filipinezi observatori în cadrul ONU au fost eliberaţi duminică, la cinci zile după ce au fost răpiţi de un grup de rebeli înarmaţi care supravegheau o zonă între graniţa cu Siria şi Înălţimile Golan, regiune ocupată de Israel.

Cei patru activişti pentru pace din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite sunt în siguranţă şi se află în prezent alături de comandantul trupelor responsabile în zona Înălţimilor Golan, potrivit declaraţiei unui purtător de cuvânt al armatei americane.

Deocamdată oficialii nu au dat informaţii despre starea de sănătate a activiştilor. Aceştia urmează să se reîntoarcă într-o tabără din oraşul sirian Ziouani unde vor putea primi îngrijiri din partea medicilor.

În luna martie au mai fost răpiţi 22 de observatori pentru pace, care au fost reţinuţi patru zile de rebeli. Naţiunile Unite au cerut la acea vreme Siriei şi trupelor rebele să respecte imparţialitatea trupelor ONU. Tensiunile din regiune au fost accentuate în ultima perioadă de atacurile Israelului asupra Siriei. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție