Video Papa emerit Benedict al XVI-lea, înmormântat. Slujba, oficiată pentru prima dată în istorie de un papă în exercițiu VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un papă demisionar este îngropat pentru prima dată în istorie de către un papă în exercițiu. Slujba de înmormântare a papei Benedict al XVI-lea, care a murit sâmbăta trecută, la vârsta de 95 de ani, a început joi dimineață, la 10.30 ora României, în Piața Sf. Petru din Roma. Ținând cont de circumstanțe, Vaticanul a fost nevoit să facă modificări în ritul funerar.

Zeci de mii de credincioși catolici s-au adunat joi dimineață în Piața Sf. Petru din Roma pentru a participa la funeraliile papei emerit Benedict al XVI-lea, care a fost liderul Bisericii Catolice între 19 aprilie 2005 și 28 februarie 2013.

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, va susţine omilia, iar cardinalul Giovanni Battista Re va oficia slujba la altar.

Aceste funeralii se anunță puțin diferite față de precedentele. De exemplu, fostul papă Benedict al XVI-lea nu a fost îmbrăcat în paliu, o bandă de lână albă cu cruci negre purtată de suveranii pontifi deasupra veșmintelor ponfiticale, ci într-o simplă casulă de culoare roșie.

Funeraliile papei emerit Benedict al XVI-lea FOTO EPA-EFE

De asemenea, textele și cântecele specifice îngropării unui papă decedat în timpul exercitării pontificatului au fost modificate pentru a desemna statutul de emerit.

Trupul lui Joseph Ratzinger - aşa cum era numit Benedict al XVI-lea înainte de a deveni papă - va fi înhumat, departe de ochii credincioșilor și de camere, în cripta Bazilicii Sfântul Petru.

Niciun șef de stat nu a fost invitat la funeralii, cu excepția celor ai Germaniei, țara de origine a lui Joseph Ratzinger, și Italiei. Germania este reprezentantă de președintele Frank Walter Steinmeier şi cancelarul Olaf Scholz.

Din partea Bisericii Catolice Germane la ceremonia funerară de la Vatican sunt prezenţi şeful Adunării Episcopale Germane, Georg Bätzing, precum şi arhiepiscopul de München, cardinalul Reinhard Marx, şi arhiepiscopul de Köln, Rainer Maria Woelki, precizează agenția de presă DPA.

„Ceilalți lideri (de stat, n. red.) pot să vină, dar cu titlu privat”, explică pentru Europe 1 jurnalistul francez Loup Besmond de Senneville.

„Vaticanul transmite clar că nu este îngropat un papă, ci un papă emerit”, adaugă el.

În plus, în acord cu voința papei emerit, Vaticanul nu vrea să dramatizeze evenimentul,  notează Europe 1.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani