Opțiunile Iranului se restrâng. Pe ce mizează Teheranul în atacurile de represalii

În calculul rece al războiului, Iranul se bazează acum pe noroc. Primele ore ale atacului comun al Statelor Unite și Israelului s-au dovedit catastrofale pentru regimul de la Teheran. Liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis, alături de ministrul Apărării, șeful forțelor armate și comandantul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, se arată într-o analiză The Guardian.

Atacul coordonat SUA-Israel a urmat unei breșe majore de informații. În ciuda preocupărilor sporite privind securitatea, după ce Israelul a eliminat mai mulți comandanți militari de rang înalt în timpul războiului de 12 zile din iunie 2025, Khamenei a convocat sâmbătă o reuniune de securitate în complexul său din Teheran. În timpul protestelor de stradă din ianuarie fusese dus într-o locație sigură, însă de data asta pare să fi fost suficient de încrezător încât să revină în capitală.

CIA a detectat din timp întâlnirea și a transmis informațiile Israelului. O formațiune restrânsă de avioane de vânătoare israeliene a zburat aproximativ două ore înainte de a lansa în jur de 30 de rachete cu rază lungă de acțiune asupra complexului, ucigând o mare parte din conducerea de vârf a Iranului dintr-o singură lovitură.

Deși Khamenei își pregătise propria succesiune - desemnând potențiali înlocuitori și solicitând oficialilor de rang înalt să numească succesori până la al patrulea nivel al puterii - pierderea bruscă a conducerii este de așteptat să afecteze coerența militară a Iranului. Lovitura este atât destabilizatoare, cât și demoralizatoare, slăbind coordonarea într-un moment critic.

Campania aeriană continuă într-un ritm intens. Primele relatări indică faptul că SUA au efectuat 900 de lovituri în primele 12 ore, în timp ce Israelul a declarat că a efectuat 1.200 de bombardamente în primele 24 de ore.

„SUA și Israelul prioritizează distrugerea capacităților ofensive și a conducerii Iranului”, a declarat Matthew Savill de la think tank-ul Royal United Services Institute. „Întrebarea este dacă regimul iranian poate supraviețui și poate provoca suficientă suferință la nivel regional pentru a opri această campanie.”

Opțiunile militare ale Iranului par limitate. Doctrina sa defensivă se bazează în mare măsură pe drone Shahed și rachete balistice de mare viteză, utilizate pentru represalii împotriva Israelului, bazelor americane și partenerilor regionali care găzduiesc forțe americane. Duminică, Oman - care mediatizase negocierile nucleare eșuate dintre Teheran și Washington - a devenit a șasea țară arabă vizată, după ce două drone au lovit baza navală Duqm.

Volumul tirurilor de represalii ale Iranului a fost semnificativ, dar în mare parte ineficient și probabil că se va degrada pe zi ce  trece. Emiratele Arabe Unite au relatat că Iranul a lansat 165 de rachete și 541 de drone asupra țării. Dintre acestea, 35 de drone au penetrat apărarea aeriană și au provocat pagube materiale, ucigând trei persoane. Rachetele nu și-au atins țintele.

Calculul Teheranului pare să fie că perseverența va da roade și că, în cele din urmă, o rachetă sau o dronă va trece de apărare și va provoca suficiente daune pentru a determina o reconsiderare din partea SUA sau a Israelului, ori că barajele susținute ar putea epuiza sistemele regionale de apărare aeriană. Abordarea reflectă tactici văzute în Ucraina, unde valuri coordonate de momeli, drone și rachete au reușit uneori să copleșească apărarea.

În Israel, nouă persoane au fost ucise și aproximativ 50 rănite după ce o rachetă a lovit un adăpost antibombă în orașul Beit Shemesh. Deși grav, incidentul este puțin probabil să schimbe politica israeliană într-o țară obișnuită cu victime în conflicte. Mai semnificativ din punct de vedere psihologic ar putea fi atacul de sâmbătă asupra hotelului Fairmont din Dubai, o lovitură pentru turism într-un stat neobișnuit să se afle în prima linie.

Jonathan Hackett, autorul unui studiu despre strategia de război clandestin a Iranului, estimează că Teheranul deține între 1.500 și 3.000 de rachete balistice, cu raze diferite de acțiune. Totuși, acestea se epuizează rapid. Israelul a transmis că Iranul a lansat 170 de rachete doar în prima zi a conflictului.

Înainte de declanșarea conflictului, Iranul producea doar câteva zeci de rachete pe lună în instalații subterane puternic fortificate. Aceste situri de lansare și fabrici sunt în prezent ținte principale în campania de bombardamente americano-israeliană. Analiștii estimează că stocul de rachete al Iranului ar putea ține doar câteva zile la un ritm ridicat de lansare, silindu-l să facă tranziția la atacuri cu drone Shahed, de mai mici dimensiuni și mai puțin eficiente.

O țintă de mare valoare ar fi o navă de război americană, în oglindă cu succesul Ucrainei împotriva flotei ruse din Marea Neagră. Duminică după-amiază, Gărzile Revoluționare au susținut că au lansat patru rachete balistice asupra portavionului USS Abraham Lincoln. Comandamentul Central al SUA a respins prompt afirmația, declarând că rachetele „nici măcar nu s-au apropiat”.

Rețeaua regională de grupuri proxy a Iranului a fost, de asemenea, slăbită. Hezbollah din Liban și alte grupări aliate au fost puternic afectate după atacul Hamas din octombrie 2023 și operațiunile israeliene ulterioare. Mișcarea Houthi din Yemen rămâne unul dintre cei mai capabili parteneri și a promis reluarea atacurilor în Marea Roșie, ca parte a eforturilor de perturbare a transportului maritim comercial.

Cea mai la îndemână pârghie a Teheranului ar putea fi Strâmtoarea Hormuz, poarta esențială pentru exporturile de petrol din Golf. Forțele iraniene au folosit amenințări radio și activitate cu drone pentru a perturba traficul petrolierelor. Cel puțin trei nave au fost avariate, inclusiv MKD Vyom - un membru al echipajului a fost ucis după un posibil impact cu un proiectil în largul coastelor Omanului.

Scopul ar putea fi exercitarea de presiuni economice. Un indicator-cheie va fi evoluția prețului petrolului la deschiderea piețelor. Reacția acestora ar putea modela următoarea fază a unui conflict care a schimbat deja echilibrul de putere în regiune.