ONU anchetează represiunea din Iran. Amnesty Internatională salută o decizie „istorică”

0
Publicat:

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a decis joi, în ciuda opoziţiei Teheranului şi Beijingului, să deschidă o anchetă internaţională asupra represiunii împotriva manifestanţilor din Iran.

Protest în Iran FOTO AFP

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a decis să adune probe privind încălcările drepturilor omului şi eventual pentru a-i inculpa pe vinovaţi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Reunite de urgenţă la iniţiativa Germaniei şi Islandei, cele 47 de state membre ale acestei instanţe a ONU responsabile de drepturile omului au decis să numească o echipă de anchetatori de nivel înalt pentru a face lumină asupra tuturor încălcărilor drepturilor omului în Iran în contextul represiunii împotriva manifestaţiilor izbucnite în urma decesului tinerei Mahsa Amini la scurt timp după ce fusese arestată.

Textul a fost votat cu o majoritate puţin mai mare decât se aştepta, în ciuda unei tactici de întârziere de ultim minut a Beijingului, notează AFP. Astfel, 25 de ţări au votat „da”, şase „nu” (Armenia, China, Cuba, Eritreea, Pakistan şi Venezuela) şi 16 s-au abţinut.

„Oficialii iranieni nu vor putea comite această represiune violentă în anonimat. Comunitatea internaţională îi urmăreşte”, a reacţionat ambasadoarea americană Michele Taylor.

„Curajul şi hotărârea manifestanţilor ne obligă”, a scris pe Twitter reprezentanta Franţei la ONU.

Potrivit Amnesty International, este vorba de „o rezoluţie istorică” ce marchează „o etapă importantă spre sfârşitul impunităţii”.

În timpul dezbaterilor, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a cărui solicitare de a vizita Iranul a rămas până acum fără răspuns, a făcut apel către regimul de la Teheran „să înceteze să mai folosească o forţă inutilă şi disproporţionată”.

„Situaţia actuală este de neconceput”, a atras atenţia Türk, cerând „un moratoriu asupra pedepsei cu moartea” şi angajarea „într-un proces de reforme”. „Schimbarea este inevitabilă”, a insistat el.

În timpul sesiunii, care a durat toată ziua, numeroşi diplomaţi occidentali, printre care ministrul german de Externe şi omologul său irlandez, au denunţat represiunea împotriva manifestaţiilor care, în peste două luni, s-a soldat cu 416 morţi, dintre care 51 copii.

Acest val de contestare, declanşat de revendicările privind drepturile femeilor după moartea tinerei Mahsa Amini, arestată pentru că nu a purtat corespunzător vălul islamic, şi care s-a transformat în revoltă împotriva puterii, este fără precedent de la Revoluţia Islamică din 1979, precizează AFP.

Conform raportorului special al ONU pentru Iran, peste 15.000 de persoane au fost arestate de la începutul manifestațiilor.

Justiţia iraniană a pronunţat deja şase condamnări la moarte în legătură cu aceste manifestaţii.

În plină dezbatere în cadrul Consiliului, agenţia iraniană de presă FARS a anunţat arestarea celebrului fotbalist Voria Ghafouri (35 de ani), acuzat că „a insultat şi a pătat reputaţia echipei naţionale şi că a făcut propagandă” împotriva statului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie