Video O mamă a stat închisă pe nedrept 20 de ani pentru că și-ar fi ucis cei patru copii. A respins compensația de 2 milioane de dolari oferită de autorități

0
0
Publicat:

Statul australian New South Wales i-a oferit o compensaţie de două milioane de dolari australieni (1,3 milioane de dolari SUA - n. red.) unei mame închise pe nedrept 20 de ani pentru că şi-ar fi ucis cei patru copii, dar avocata ei a respins suma ca „inechitabilă şi incorectă", potrivit Reuters.

Copiii lui Kathleen Follbigg, acum în vârstă de 58 de ani, au murit la vârste între 19 zile şi 18 luni, într-un interval de zece ani, între 1989 şi 1999, femeia fiind condamnată în 2003 pentru trei omoruri şi pentru ucidere din culpă, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

Procurorii au susţinut că femeia şi-a sufocat copiii, însă nu au existat dovezi materiale în sprijinul acuzaţiilor.

„Mamă monstruoasă"

Prima sentință a fost la 40 de ani de închisoare. La apel, pedeapsa a fost redusă la 30 de ani, dintre care 25 fără posibilitate de eliberare condiţionată.

Tabloidele o numiseră la vremea respectivă „femeia urâtă cel mai mult în Australia" sau „mamă monstruoasă".

Kathleen Follbigg a fost graţiată şi eliberată în 2023, iar sentinţa a fost anulată în urma unei anchete independente care a găsit dovezi ştiinţifice privind posibilitatea ca decesele copiilor să fi avut loc din cauze naturale sau să fi fost provocate de o mutaţie genetică. În 2019, o anchetă judiciară stabilise că dovezile o făceau pe condamnată şi mai vinovată, însă o altă investigaţie, condusă de Thomas Bathurst, fost preşedinte al Curţii Supreme din New South Wales, a revizuit condamnările în 2022 şi a conchis că există îndoieli rezonabile privind vinovăţia.

Kathleen Follbigg a stat închisă pe nedrept 20 de ani. FOTO 9 News Australia

Joi, procurorul general al aceluiaşi stat, Michael Daley, a declarat că guvernul a făcut o plată benevolă către Follbigg după „consideraţii extinse" privind cererea ei de despăgubiri formulată în iulie anul trecut. O astfel de plată nu este urmarea unei obligaţii legale, explică Reuters.

Compensația, considerată „profund inechitabilă şi incorectă"

Avocata Rhanee Rego a susţinut însă că suma este „profund inechitabilă şi incorectă", deoarece nu reflectă durerea şi suferinţele îndurate de clienta ei, care nu şi-a pierdut doar copiii, „ci şi 20 din cei mai frumoşi ani din viaţă" şi continuă să resimtă efectele de durată ale traumei.

„Suma oferită este un afront moral" şi este "dureros de necorespunzătoare şi de nejustificat etic", iar „sistemul a nedreptăţit-o încă o dată pe Kathleen Follbigg", a afirmat Rego, care a cerut o anchetă privind modul în care a fost stabilită compensaţia.

Un caz similar este cel al lui Glynn Simmons, un bărbat din SUA care a petrecut cea mai mare parte a vieții în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Americanul fost exonerat după 48 de ani.

Un student din San Diego a primit peste patru milioane de dolari din partea guvernului american, după ce a fost închis pe nedrept, timp de mai multe zile, într-o celulă de închisoare, fără lumină, apă şi mâncare.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort