O aeronavă militară cu 116 persoane la bord a dispărut de pe radare în largul Myanmarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Myanmar au anunţat miercuri după-amiază că un avion militar cu peste o sută de persoane la bord a dispărut de pe radare în timp ce zbura pe ruta Myeik-Yangon, transmite BBC News, potrivit news.ro.

UPDATE 16.31 Resturi ale aeronavei dispărute de pe radare au fost găsite în Marea Andaman, în apropiere de Dawei.

- Ştirea iniţială

„Am pierdut brusc liniile de comunicaţii în jurul orei locale 13.35 (10.05 ora României), atunci când aeronava a ajuns la aproape 30 de kilometri de localitatea Dawei (sud)“, se arată într-un comunicat al armatei Myanmarului.

La bordul aeronavei Y-8 (produse de China, n. red.) se aflau 105 pasageri şi 11 membri ai echipajului, potrivit unei surse de pe Aeroportul din Yangon.

Mai multe echipaje de salvare au fost trimise în zona dispariţiei aeronavei.

Majoritatea pasagerilor sunt membri de familie ai unor militari aflaţi în post în sudul Myanmalui.

„Acest tip de zbor este asigurat de două ori pe lună pentru familiile militarilor“, a declarat o sursă aeroportuară.

„Credem că a avut loc o defecţiune tehnică. Condiţiile meteo erau bune“, a adăugat această sursă.

Ultimul mare accident aviatic din Myanmar datează din 28 august 1998, când un avion al companiei Myanmar Airways cu 39 de persoane la bord a dispărut de pe radare şi a fost găsit abia după patru zile.

Locul dispariţiei

Mai multe pentru tine:
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor