Noua Zeelandă: Suspectul din atacul la cele două moschei, soldat cu moartea a 50 de persoane, pus sub acuzare pentru crimă. Ce semn a făcut în faţa instanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Brenton Harrison Tarrant, un australian în vârstă de 28 de ani, a fost acuzat de crimă după atacul său armat asupra a două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, soldat cu moartea a 50 de persoane, scrie The Guardian.

Tarrant a apărut la tribunalul din Christchurch sâmbătă dimineaţa. El este acuzat că a ucis un bărbat, al cărui nume nu a fost identificat de judecătorul Paul Kellar. Nu a fost depusă o cerere pentru eliberare pe cauţiune. Tarrant va rămâne în detenţie în Christchurch până pe 5 aprilie.

El a apărut la tribunal îmbrăcat în haine de închisoare, legat cu cătuşe şi fără încălţăminte. Tarrant nu a vorbit însă a părut să afişeze un semn al rasismului cu mâinile.

După ce Tarrant a părăsit tribunalul, judecătorul a comunicat că „deşi există un singur cap de acuzare acum, este rezonabil să presupunem că vor mai exista altele”.

Mai devreme, comisarul Mike Bush a declarat că Tarrant a fost acuzat de o singură crimă, însă altele vor urma.

„Vreau să asigur pe toţi neozeelandezii că facem tot ce putem pentru a răspunde la acest atac şi punem la dispoziţie toate resursele disponibile în comunităţile din Noua Zeelandă”, a afirmat Bush.

Tarrant, care a crescut în oraşul australian Grafton din statul New South Wales, locuia în oraşul Dunedin, situat la 360 de kilometri de Christchurch.

Poliţia din Noua Zeelandă a închis tribunalul pentru public, însă presa a avut acces.

Poliţia din Australia investighează legăturile lui Tarrant în Grafton.

„Pot spune că nu era cunoscut autorităţilor de aici”, a afirmat comisarul adjunct Mick Willing.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort