Negocierile de la COP28 au fost prelungite în contextul disputelor privind combustibilii fosili

0
Publicat:

Conferinţa ONU privind schimbările climatice de la Dubai, cunoscută sub acronimul COP28, a fost prelungită în contextul în care participanţii întâmpină dificultăţi în a ajunge la un acord asupra textului declaraţiei finale, informează DPA.

Conferinţa COP28 este găzduită de Emiratele Arabe Unite. Foto: shutterstock (Arhivă)

Preşedintele COP28, Sultan al-Jaber din Emiratele Arabe Unite, a dorit să închidă în cursul dimineţii de marţi această conferinţă la care participă aproape 200 de ţări, însă multe state au rămas dezamăgite de faptul că proiectul declaraţiei finale, redactat pe 28 de pagini, nu merge suficient de departe în ceea ce priveşte angajamentele asumate pentru a pune capăt utilizării combustibililor fosili, scrie Agerpres.

  Astfel de declaraţii finale sunt esenţiale pentru a se stabili dacă reuniunea a avut succes în promovarea eforturilor globale de limitare a schimbărilor climatice sau dacă această conferinţă va fi considerată un eşec.

Luni seară, Sultan al-Jaber, care este şi directorul companiei petroliere de stat din Emiratele Arabe Unite, a prezentat un proiect de rezoluţie, pe care Uniunea Europeană, Guvernul Germaniei şi zeci de alte ţări l-au considerat inadecvat.

  Organizaţiile de mediu s-au declarat, de asemenea, în mare parte indignate şi au cerut îmbunătăţiri ale documentului final.

Nu este un fapt neobişnuit ca negocierile de la COP să fie prelungite, iar în anii recenţi aceste reuniuni au durat adeseori mult mai mult decât se planificase iniţial.

Reprezentanţi din aproximativ 200 de ţări participă la dezbateri aprinse ce vizează un potenţial acord privind renunţarea treptată la combustibilii fosili, cum ar fi cărbunele, petrolul şi gazele naturale.

„Steaua Polară”

Mai multe state, inclusiv China şi mari producători de petrol, cum ar fi Arabia Saudită, se pare că s-au opus acordurilor care prevăd încetarea utilizării cărbunelui, gazelor şi petrolului.

  Proiectul de document publicat luni menţionează doar o reducere a consumului şi a producţiei de combustibili fosili, nu o eliminare treptată a acestora.

Într-o versiune precedentă a documentului, eliminarea treptată era încă menţionată ca fiind una dintre opţiunile avute în vedere.

Conferinţa COP28, găzduită de Emiratele Arabe Unite, o ţară bogată în petrol, şi la care sunt prezenţi peste 97.000 de reprezentanţi, se desfăşoară la Dubai de aproape două săptămâni.

În timpul conferinţei, Sultan al-Jaber a lansat un apel repetat către comunitatea globală, cerându-i să fie ambiţioasă, şi a spus că acordul internaţional de limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius este obiectivul său principal, denumindu-l „Steaua mea Polară".

ONG-urile de mediu au avertizat însă că omenirea nu este mai aproape de atingerea acestor obiective climatice, aşa cum au fost ele prezentate în Acordul de la Paris din 2015, în pofida creşterii globale a energiei regenerabile obţinute din energia solară şi cea eoliană.

Potrivit ONU, planeta noastră se îndreaptă spre o creştere a temperaturii medii globale cu aproape 3 grade Celsius până la sfârşitul acestui secol - chiar şi în situaţia în care toate angajamentele de reducere a emisiilor de CO2 asumate în prezent de fiecare ţară în parte vor fi respectate.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate