Morsi şi întreaga echipă prezidenţială sunt reţinuţi într-o clădire a armatei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele egiptean, Mohamed Morsi

Preşedintele egiptean Mohamed Morsi era deţinut în noaptea de miercuri spre joi, împreună cu echipa sa, într-o clădire a armatei.

„Morsi şi toată echipa prezidenţială se află în arest la domiciliu la complexul Gărzii Republicane a preşedinţiei“, a declarat Gehad al-Haddad, responsabil în cadrul Frăţiei Musulmane, adăugând că tatăl său, considerat mâna dreaptă a lui Morsi, este de asemenea reţinut.

Imediat după înlăturarea preşedintelui lor de către armată, Fraţii Musulmani au devenit ţinte sigure. Surse din domeniul securităţii au precizat că şeful Partidului Justiţie şi Libertăţii, Saad al-Katatni, precum şi adjunctul liderului suprem, Rashad al-Bayumi, au fost arestaţi.

Morsi şi mai mulţi conducători ai mişcării islamiste, printre care şi liderul suprem Mohammed Badie şi Khairat al-Shater primiseră anterior interdicţia de a părăsi Egiptul. Printre altele, forţele de securitate au întrerupt emisia postului lor de televiziune şi au dispus arestarea a 300 dintre membrii frăţiei.

Armata l-a înlăturat miercuri pe islamistul Mohamed Morsi, primul preşedinte ales în mod democratic în Egipt, după un an la putere marcat de tensiuni grave şi crize marcate de violenţe.


Citiţi mai multe despre protestele din Egipt

LIVE FOTO VIDEO Lovitură de stat în Egipt: Preşedintele Morsi a fost demis. Armata a suspendat Constituţia şi va organiza alegeri anticipate

Forţele Armatei conduse de generalul al-Sisi l-au arestat pe preşedintele Mohamed Morsi, anunţă ABC News. Trupele militare din Egipt au ocupat studiourile televiziunii de stat din Cairo, înconjurând sediul cu tancuri.

De ce sunt egiptenii atât de nemulţumiţi de Morsi. Cum s-a achitat preşedintele de îndatoririle sale, în primul an de mandat

În timp ce armata egipteană şi grupurile de opoziţie se pregătesc să îl îndepărteze de la putere pe Mohamed Morsi, întreaga lume se întreabă de ce sunt, de fapt, nemulţumiţi egiptenii de preşedintele pe care l-au ales, în mod democratic, în urmă cu un an.

Cine este generalul Sisi, cel care l-a arestat pe preşedintele egiptean?

Şeful Armatei egiptene, generalul Abdel Fattah al-Sisi, a devenit figura cheie a noilor revolte din Egipt după arestarea preşedintelui Morsi. În acest moment, generalul Sisi a preluat conducerea ţării.

Bashar al-Assad: Criza din Egipt, sfârşitul „islamismului politic“

Preşedintele sirian Bashar al-Assad consideră că revolta poporului egiptean, îndreptată asupra lui Mohamed Morsi, marchează sfârşitul „islamismului politic“.

Comunitatea internaţională, îngrijorată pentru situaţia din Egipt

Statele Unite ale Americii şi numeroase alte ţări şi-au exprimat îngrijorarea miercuri seară, după destituirea de către armata egipteană a preşedintelui Mohamed Morsi şi au pledat pentru o revenire rapidă la procesul democratic în Egipt.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie