Mahmoud Abbas se distanțează de Hamas: Politicile şi acţiunile grupării „nu reprezintă poporul palestinian”

0
Publicat:

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a afirmat la sfârşitul săptămânii trecute că „politicile şi acţiunile Hamas nu reprezintă poporul palestinian”.

Mahmoud Abbas, președintele Palestinei

Potrivit agenţiei oficiale de presă palestiniene, Wafa, Mahmoud Abbas a declarat în cursul unei discuţii telefonice cu preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, că „politicile şi acţiunile Hamas nu reprezintă poporul palestinian” şi că Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) este singurul reprezentant legitim al poporului palestinian.

Cei doi lideri au discutat duminică la telefon despre „situaţia teribilă din Fâşia Gaza, după atacurile fără discernământ împotriva populaţiei civile din partea Israelului, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe venezuelean, scrie Agerpres.

Nicolas Maduro a reafirmat „sprijinul necondiţionat al Venezuelei pentru cauza palestiniană şi pentru Autoritatea acesteia” şi a oferit 30 de tone de ajutor umanitar "pentru poporul palestinian", care va fi trimis în zilele următoare, potrivit textului.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea