„M-au împușcat. Ajutor!”. Coșmarul prin care a trecut un polițist israelian ca să-și salveze fiica din mâinile teroriștilor | VIDEO

0
Publicat:

Neta Portal, o tânără în vârstă de 22 de ani, împușcată de teroriștii Hamas în comunitatea evreiască din Kfar Aza din Israel, a cerut ajutorul tatălui cu care nu mai vorbise de șase ani, implorându-l să o salveze.

Shimon Portal și fiica sa. FOTO Facebook ולדימיר לרין-צ'רניאחובסקי

Fiica rupsese legătura cu tatăl ei, Shimon Portal, după divorțul părinților, însă în momentul în care luptătorii Hamas au pătruns în kibbutzul în care se afla și au tras în ea și în prietenul ei, și-a dat seama că singurul care o mai poate salva este părintele său.

Shimon Portal, care este polițist, se afla deja într-un schimb de focuri în orașul Sderot, aflat în apropiere, când, potrivit BBC News, a primit primul mesaj de la fiica sa, în care tânăra îi spunea că teroriștii Hamas sunt aproape. Tatăl i-a spus să încuie ușile, dar tânăra n-a mai răspuns.

A fost împușcată de șase ori. Prietenul ei, Santiago, a reușit să o ducă în siguranță la două străzi distanță. S-au ascuns sub o grămadă mare de gunoaie, încercând să rămână cât mai tăcuți. În timp ce prietenul încerca să-i înfășoare rănile cu cămașa, pentru a-i opri tinerei sângerarea, Neta a reușit să-i trimită din nou un mesaj tatălui ei: „M-au împușcat. Ajutor!”.

Iar tatăl ei i-a răspuns că vine să o ia.

„Mi s-a oprit inima. Creierul meu a început să se învârtă. Eram nebun" avea să relateze bărbatul, mai târziu, la spital, lângă fiica sa.

Cum a reușit să-și salveze fiica

Când a ajuns în Kfar Aza ca să-și salveze fiica, mașina în care se afla, una nemarcată, a devenit ținta teroriștilor înarmați. Când aceștia au deschis focul, Shimon Portal a ripostat. 

A dat cu spatele, în timp ce gloanțele îi loveau vehiculul, și a reușit să plece. Și-a tras sufletul și a decis să facă o a doua încercare de a-și salva fiica.

De data aceasta, în zonă era liniște, așa că a strigat după fiica sa.

„Dintr-o dată, trei copii au alergat la mașina mea pentru că mă auziseră strigând în ebraică. Și am deschis ușa. Au început să urce în față, dar doi teroriști au ieșit din case și au tras în noi", a mai povestit bărbatul, potrivit BBC News.

A reușit să plece cu aceștia, apoi s-a îndreptat cu mașina spre locul pe care fiica i-l indicase. A găsit-o, a pus-o pe pe bancheta din spate a mașinii sale și, împreună cu Santiago, care fusese și el împușcat în picior, au mers până la cel mai apropiat spital.

Medicii i-au scos tinerei cinci gloanțe din în piciorul stâng și unul din piciorul drept.

„Îi împușcau pe copii”

Neta și-a amintit coșmarul prin care a trecut.

„(Teroriștii Hamas ) stăteau pe o mașină cu o mitralieră mare, fumau țigări și râdeau ca și cum ar fi fost în vacanță", a povestit ulterior tânăra.

A relatat cum, la puțin timp, a fost lovită de mai multe gloanțe în picior și în mână. 

„Împușcau oameni. Îi împușcau pe copii. Iar oamenii strigau: <<Vă rog, nu, vă rog, nu>>. nu voiam să mor (...). Ne-au văzut și au început să tragă ca și cum nu eram nimic".

Prietenul a fost cel care a îndemnat-o să lupte pentru viața ei: „Te rog, ridică-te - începe să fugi. Dacă nu te ridici, o să murim. O să murim".

Salvarea a venit mai târziu de la tatăl tinerei. 

Frumoasa mea fiică. Am recuperat-o", a exclamat tatăl la spital, când și-a văzut fiica.  

Indignarea tatălui este însă imensă:

„Este un copil al păcii. Ea crede doar în pace și nu înțelege de ce au ucis copii mici, de ce au ars copii mici în kibbutz".

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile