Lupta financiară a companiilor farmaceutice pentru tratamentul împotriva Ebola

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile companiei farmaceutice Tekmira, al cărei obiectiv este dezvoltarea unui tratament împotriva virusului Ebola, au înregistrat luni o uşoară scădere de 2 %, după ce o ştire din presa de peste Ocean anunţa că o altă companie privată, Mapp Biopharmaceutical, a reuşit să trateze de această maladie doi medici americani, informează Bussines Insider.

Chiar şi aşa însă, acţiunile companiei canadiene Tekmira au cunoscut o majorare de aproape 11 procente în ultimele două săptămâni, ca urmare a speranţelor comunităţii internaţionale în vederea găsirii unui tratament împotriva maladiei Ebola, care a ucis deja circa 900 de oameni.

Agenţia FDA, responsabilă cu reglementarea alimentaţiei şi a medicamentelor în Statele Unite, a decis în luna iulie să suspende testele companiei Tekmira pe voluntari pentru un tratament împotriva Ebola.

Recent însă, FDA a oferit asigurări că este pregătită să colaboreze cu orice companie farmaceutică în vederea realizării unui tratament împotriva acestei maladii, însă îşi menţine interdicţia cu privire la studiul pe voluntari al firmei Tekmira. Cu toate acestea, FDA nu a interzis companiei canadiene să iniţieze un alt studiu.

Proiectul prin care Tekmira încearcă să dezvolte un medicament împotriva viruslui Ebola valorează circa 140 de milioane de dolari.

Presa de peste Ocean a anunţat săptămâna trecută că un medic american şi asistenta sa, care se aflau într-o misiune umanitară în Africa, au fost contaminaţi cu Ebola. În urma unui test, doctorul Kent Brantly a depistat singur că este infestat cu acest virus şi a decis să îşi administreze, atât lui cât şi asistentei sale, o fiolă dintr-un tratament experimental. Kent Brantly a fost adus deja în Statele Unite şi este ţinut în carantină într-un spital din Atlanta.

În acest context, firma Tekmira a oferit un comunicat de presă prin care anunţa că tratamentul experimental dezvoltat de ea nu a fost utilizat în cazul celor doi cetăţeni americani.

Simptomele inţiale ale virusului Ebola sunt asemănătoare cu cele ale unui răceli - dureri de cap, febră, stări de rău - însă evoluţia bolii este una deosebit de rapidă, ajungându-se în cele din urmă la hemoragie.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a informat de curând că actuala epidemie de Ebola este una dintre cele mai periculoase de la descoperirea virusului. În prezent nu există niciun vaccin omologat oficial care să vindece această boală.


Citeşte şi:

FOTO VIDEO Doctorul erou infestat cu Ebola a ajuns în SUA

Kent Brantly, doctorul american care s-a contaminat cu Ebola în Africa, unde trata victime ale acestui virus, a ajuns sâmbătă în SUA. După ce a depistat singur că s-a îmbolnăvit, Brantly s-a plasat singur în carantină şi a insistat ca ultima fiolă dintr-un tratament experimental să-i fie administrată unei colege de-ale sale, tot cetăţean american, care urmează să ajungă astăzi la acelaşi spital din oraşul Atlanta, statul Georgia.

Panică de contaminare cu Ebola la un aeroport din Londra, după ce o pasageră a murit imediat după aterizarea unui avion

O pasageră de 72 de ani care călătorea din Gambia, ţară africană unde s-au înregistrat mai multe cazuri de Ebola, a murit la scurt timp după ce avionul la bordul căruia se afla a aterizat pe aeroportul Gatwick din Londra. În contextul în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că actuala epidemie de Ebola „a scăpat de sub control”, britanicii au plasat în carantină toţi pasagerii zborului.

INFOGRAFIE Virusul Ebola, extremă urgenţă

Vestul Africii este afectat de cea mai gravă epidemie a virusului Ebola din istorie, soldată, până în prezent, cu 672 de morţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein