Joe Biden l-a sunat, într-un final, pe Benjamin Netanyahu: Despre ce au discutat cei doi lideri de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden vorbind la telefon în Biroul Oval FOTO Twitter

La aproape o lună de la instalarea la Casa Albă, Joe Biden a discutat, într-un final, la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Iranul s-a aflat la loc de cinste, transmite AFP, potrivit news.ro.

Timpul îndelungat de care noul preşedinte american a avut nevoie ca să iniţieze o discuţie cu „Bibi”, foarte răsfăţat de către Donald Trump, a stârnit întrebări în presa israeliană şi critici dure din partea unor tenori republicani.

„(O) conversaţie bună”, a rezumat laconic Joe Biden, în Biroul Oval.

„Discuţia a fost călduroasă, amicală şi a durat aproximativ o oră”, a subliniat, la rândul său, Netanyahu, pe Twitter, precizând că a abordat problema „acordurilor” de pace din Orientul Mijlociu, „ameninţarea iraniană” şi gestionarea pandemiei de COVID-19.

Cei doi lideri au subliniat „importanţa unei continuări a consultării strânse în probleme de securitate regională, mai ales Iranul”, a anunţat Casa Albă, fără să dea detalii cu privire la problema spinoasă a Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.

Joe Biden a insistat asupra susţinerii sale a recentei normalizări a relaţiilor Israelului cu ţări din lumea arabă.

Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat în vară o normalizare a relaţiilor lor cu Israelul, urmate apoi de Bahrain, Sudan şi Maroc.

Însă continuă să existe întrebări cu privire la poziţia pe care o va adopta noua administraţie. Vor împinge Statele Unite, concret, alte ţări din regiune să se îmbarce în trenul normalizărilor? Una dntre ţările-cheie, considerată un potenţial candidat la normalizare, este Arabia Saudită.

Administraţia Biden a anunţat deja, cu privire la această ţară, că intenţionează să-şi „recalibreze” relaţiile şi să schimbe interlocutorul, preferându-l pe regele Salman în locul prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, favorizat de administraţia Trump.

„Avansarea păcii”

Unul dintre dosarele cruciale pentru Arabia Saudită, de altfel şi pentru Israel, rămâne problema influenţei regionale a Iranului şi programul său nuclear.

Statul evreu nu şi-a ascuns opoziţia faţă de Acordul de la Viena din 2015 şi a susţinut campania „presiunii maxime” dusă de administraţia Trump împotriva Teheranului. În cadrul campaniei, Trump a retras în mod unilateral Statele Unite din acest acord şi a restabilit şi multiplicat sancţiunile americane.

Biden s-a angajat să revină în acord, cu condiţia ca Iranul să revină mai întâi la respectarea angajamentelor pe care şi le-a  asumat prin acesta.

O asemenea revenire ar fi „un lucru rău” , aprecia recent comandantul armatei israeliene Aviv Kochavi.

Acordurile normalizării relaţiilor Israelului cu ţările arabe sunt, în acest sens, o „contrapondere faţă de axa şiită”, o expresie care desemnează susţinătorii regionali ai Iranului, iar ele reprezintă o „oportunitate importantă în vederea creşterii presiunii asupra Iranului”, declara săptămâna trecută un oficial de rang înalt din cadrul armatei israeliene.

Potrivit rezumatului Casei Albe, Joe Biden a subliniat, de asemenea, „importanţa avansării păcii în regiune, inclusiv între israelieni şi palestinieni”.

După ce Donald Trump a promis, la începutul mandatului său, „acordul ultim” între israelieni şi palestinieni - fără să ajungă vreodată la acesta -, administraţia Biden îşi afişează, tot la început, prudenţa şi voinţa de a-şi acorda timp.

Noul şef al diplomaţiei americane Antony Blinken dă asigurări că „soluţia cu două state” este singura viabilă, reluând astfel consensul internaţional, brutalizat de către miliardarul newyorkez.

Însă el a recunoscut totodată că părţile sunt „foarte departe de un progres major către pace” şi de o „rezolvare finală” prin înfiinţarea Palestinei, statul la care aspiră palestinienii.

O dovadă a unei anumite stânjeneli este faptul că administraţia Biden nu şi-a precizat încă poziţia cu privire la lunga listă de decizii unilaterale în favoarea Israelului luate de Donald Trump şi de secretarul acestuia de Stat Mike Pompeo.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!