Ambasadorul israelian în SUA sugerează că ţara sa nu va adopta strategia lui Biden în privinţa Iranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gilad Erdan (stânga) într-o conferinţă de presă alături de Benjamin Netanyahu FOTO EPA-EFE
Gilad Erdan (stânga) într-o conferinţă de presă alături de Benjamin Netanyahu FOTO EPA-EFE

Ambasadorul Israelului în SUA şi la ONU, Gilad Erdan, a sugerat marţi că ţara sa ar putea să nu fie de acord cu strategia administraţiei Joe Biden pe tema programului nuclear iranian.

În timp ce Joe Biden tatonează cu ideea de a readuce SUA în Acordul de la Viena privind programul nuclear iranian, semnat în 2015 sub administraţia Barack Obama şi denunţat în 2018 de Donald Trump, diplomatul israelian a cerut instituirea de noi sancţiuni şi o „ameninţare militară credibilă” împotriva regimului de la Teheran.

Biden ia în calcul să revină la Acordul de la Viena dacă partea iraniană îşi asumă din nou obligaţiile asumate în acest text. Ori, ca urmare a deciziei lui Trump, Teheranul a reluat îmbogăţirea uraniului până la concentraţii suficient pentru fabricarea de arme nucleare.

Preşedintele american vrea să discute cu aliaţii din Orientul Mijlociu pe tema Iranului, dar diplomatul israelian s-a exprimat împotriva unei astfel de iniţiative.

„Nu vom putea participa la un astfel de proces dacă noua administraţie (din SUA, n. red.) revine la acordul respectiv”, a spus Erdan la postul de radio al armatei israeliene, potrivit Reuters.

„Credem că dacă Statele Unite revin la acelaşi acord din care s-au retras anterior, se va pierde tot efectul de forţă”, a insistat ambasadorul israelian.

Gilad Erdan a făcut aceste declaraţii în plină campanie electorală în ţara sa. În contextul campaniei, premierul Benjamin Netanyahu şi-a reafirmat linia dură faţă de Iran. El nu a discutat încă cu Biden de când acesta din urmă a devenit preşedinte al SUA, transmite Reuters.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite