Japonia l-a executat pe „Ucigașul de pe Twitter”: Criminalul a fost spânzurat pentru uciderea și dezmembrarea a nouă persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un criminal în serie, cunoscut sub numele de „Ucigașul de pe Twitter”, a fost executat vineri dimineață prin spânzurare în Japonia. Acesta este primul caz de execuție în Japonia din iulie 2022 încoace și prima execuție din mandatul actualului premier Shigeru Ishiba, potrivit agenției Kyodo.

Takahiro Shiraishi a făcut 9 victime. FOTO: X / @BlueTick_21

Takahiro Shiraishi, în vârstă de 34 de ani, fusese condamnat la moarte pentru uciderea, dezmembrarea și depozitarea cadavrelor a 9 persoane – 8 femei și un bărbat – în apartamentul său din orașul Zama, Kanagawa. Crimele au avut loc între august și octombrie 2017, relatează Reuters.

Cum își ademenea victimele

Shiraishi a devenit cunoscut în Japonia și în întreaga lume pentru modul în care își selecta victimele. Acesta le contacta pe Twitter (acum X), vizând în special persoane care își exprimau gânduri suicidare. Le promitea că le va ajuta să moară „fără durere”, iar după ce le aducea în apartamentul său le strangula și le dezintegra corpurile. 

Singurul bărbat dintre victime era partenerul uneia dintre femeile dispărute, care l-a contactat pe Shiraishi în încercarea de a o găsi. A fost și el ucis. Victimele aveau vârste cuprinse între 15 și 26 de ani.

Consimțământul victimelor, subiect de dispută

În timpul procesului, apărarea a încercat să obțină o pedeapsă mai blândă, argumentând că victimele i-ar fi dat consimțământul tacit în mesajele schimbate anterior. Totuși, declarațiile inculpatului – care a recunoscut că victimele s-au opus strangulării – dar și faptul că a furat bani și a comis agresiuni sexuale asupra femeilor au subminat apărarea.

Takahiro Shiraishi a declarat anterior în instanță că nu intenționează să facă apel, chiar și în cazul unei condamnări la moarte.

Avocatul său, Akira Omori, a declarat că execuția a fost „subită” și că este nevoie de timp pentru a reflecta asupra acestei decizii.

Ministerul Justiției din Japonia urmează să organizeze o conferință de presă pentru a oferi mai multe detalii.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine