Video Israelul a prezentat o înregistrare cu tunelul în care au fost ţinuţi cei şase ostatici înainte de a fi ucişi

0
Publicat:

Armata israeliană a difuzat o înregistrare video cu pasajul subteran unde, potrivit acesteia, au fost ţinuţi cei şase ostatici ucişi de Hamas. Tunelul întunecat şi înghesuit, sigilat de o uşă de fier, este plin de sânge şi se văd gloanţe şi un set de şah, transmite Reuters.

Videoclipul a fost filmat de armată vinerea trecută, a declarat purtătorul de cuvânt al acesteia, contraamiralul Daniel Hagari, în timp ce o echipă de criminalişti investiga moartea ostaticilor, scrie news.ro.

Videoclipul a fost făcut public marţi, după ce a fost vizionat de familiile acestora şi de cabinetul de securitate israelian.

Cei şase ostatici au fost ucişi în noaptea de 29 august, a declarat Hagari. Corpurile lor au fost găsite şi recuperate de soldaţii israelieni în zona Rafah din sudul Gazei, aproximativ două zile mai târziu.

Hagari a declarat că cel puţin doi bărbaţi înarmaţi din Hamas i-au împuşcat mortal în tunel, care se află la 20 de metri (66 ft) sub pământ, are mai puţin de 170 de centimetri (5,6 ft) înălţime şi aproximativ 80 de centimetri (32 inch) lăţime. Are un puţ de ieşire folosit de militanţi, sub o cameră pentru copii dintr-o casă.

Ostaticii au fost probabil ţinuţi în tunelul umed, unde este greu să respiri şi să stai drept, pentru o anumită perioadă de timp, posibil săptămâni, a declarat Hagari.

O versiune a videoclipului cu naraţiune în limba engleză arată încărcătoare de puşti Kalaşnikov, pungi conţinând sticle de plastic pline cu urină şi o găleată într-o gaură care servea drept toaletă. Hainele femeilor sunt împrăştiate pe jos. Versiunea în ebraică, difuzată în direct pe canalele de televiziune israeliene, arată, de asemenea, un set de şah.

Reuters nu a putut verifica independent locaţia sau data la care a fost filmat videoclipul.

Trupele israeliene se aflau în zonă, luptând cu militanţii Hamas la suprafaţă, când ostaticii au fost ucişi, a declarat Hagari, adăugând că soldaţii nu au încercat o operaţiune de salvare. Armata nu dispunea de informaţii precise verificate cu privire la prezenţa ostaticilor în zonă, a spus el.

Cei şase ostatici morţi sunt două femei şi patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 40 de ani, dintre care cinci au fost luaţi de la festivalul de dans Nova, atacat de militanţi pe 7 octombrie anul trecut. Unul dintre ei era tată, dar copilul său s-a născut după ce a fost luat ostatic. Asasinatele au stârnit indignare şi un val de durere în Israel.

Eforturile de a asigura o încetare a focului în Gaza, care ar include un acord de eliberare a ostaticilor, au eşuat, Israelul şi Hamas acuzându-se reciproc pentru impas.

Protestele masive de săptămâna trecută au cerut liderilor israelieni să facă mai mult pentru eliberarea acestora.

Luptătorii conduşi de Hamas au luat aproximativ 250 de ostatici străini şi israelieni atunci când au pătruns în Israel la 7 octombrie şi au ucis 1.200 de persoane, potrivit bilanţului israelian.

Ofensiva Israelului în Gaza a ucis de atunci peste 40.000 de palestinieni.

Aproximativ 100 de ostatici au rămas în Gaza, dintre care cel puţin o treime sunt consideraţi morţi. Mai mult de 100 de ostatici au fost eliberaţi în noiembrie în schimbul prizonierilor palestinieni, iar opt au fost salvaţi de forţele israeliene.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie