Iranul anunță că a răspuns scrisorii lui Trump privind negocierile nucleare

0
Publicat:

Iranul a formulat un răspuns oficial la scrisoarea trimisă de președintele american Donald Trump, în care acesta solicita Teheranului să reia negocierile nucleare.

Steag iranian. FOTO: arhivă

Anunțul a fost făcut joi de Abbas Araghchi, șeful diplomației iraniene, pentru agenția oficială Irna, citat de Agerpres.

„Acest răspuns oficial include o scrisoare în care poziţia noastră cu privire la situaţia actuală și la scrisoarea lui Trump a fost pe deplin explicată celeilalte părţi”, a declarat Abbas Araghchi.

Scrisoarea a fost trimisă Sultanatului Oman, care are în general rol de intermediar între Iran și Statele Unite, având în vedere că cele două națiuni nu întrețin relații diplomatice directe.

În prezent, Iranul nu a dezvăluit conținutul exact al răspunsului său către Washington și nici momentul exact în care scrisoarea a fost trimisă.

Donald Trump, cel care a retras unilateral SUA din Acordul nuclear cu Iranul în 2018, a declarat recent că este deschis unui dialog cu Teheranul pentru a reglementa activitățile sale nucleare. Însă, în paralel, administrația sa a continuat politica de "presiune maximă", impunând sancțiuni suplimentare și amenințând Iranul cu acțiuni militare.

„Politica noastră rămâne să nu negociem direct cu Statele Unite 'sub presiune maximă' și amenințări cu acțiuni militare, dar negocierile indirecte, așa cum au existat în trecut, pot continua”, a precizat Abbas Araghchi.

În lipsa relațiilor diplomatice oficiale, Iranul și SUA comunică indirect prin intermediul ambasadei Elveției la Teheran, care reprezintă interesele americane în Iran. De asemenea, Sultanatul Oman și, într-o măsură mai mică, Qatarul, au fost implicați ca mediatori în trecut.

În 2015, Iranul a semnat un acord nuclear cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU (China, Rusia, SUA, Franța și Regatul Unit), plus Germania. Acest pact prevedea relaxarea sancțiunilor internaționale în schimbul limitării programului nuclear iranian.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat în mai multe rânduri că Iranul respecta termenii acordului, însă Donald Trump a considerat că înțelegerea este insuficientă, mai ales că nu include măsuri restrictive pentru programul iranian de rachete balistice. Astfel, în 2018, Trump a retras unilateral SUA din acord și a reimpus sancțiuni economice severe, alimentând tensiunile din Orientul Mijlociu.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima