Hamas a respins ultimatumul lui Trump de a elibera toţi ostaticii până sâmbătă. Soarta acordului de încetare a focului, incertă

0
0
Publicat:

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a respins cererea preşedintelui american Donald Trump de a elibera toţi ostaticii până sâmbătă la prânz.

Soarta acordului de încetare a focului devine incertă. FOTO Colaj Profimedia

Decizia vine după ce Trump a reacţionat luni la un anunţ al Hamas în care preciza că amână următoarea rundă de eliberare a ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza, gruparea islamistă acuzând Israelul de încălcarea termenilor acordului de încetare a focului, intrat în vigoare la 19 ianuarie, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Marți, purtătorul de cuvânt al Hamas, Sami Abu Zuhri, a declarat pentru dpa că respectarea termenilor acordului reprezintă singura modalitate de a garanta predarea ostaticilor către Israel. Limbajul ameninţărilor este deplasat şi nu face decât să complice lucrurile, a afirmat el.

„Se va dezlănţui iadul"

Preşedintele american a precizat că va fi în favoarea anulării acordului de încetare a focului dacă toţi ostaticii ţinuţi în continuare în captivitate în Gaza nu vor fi eliberaţi până „sâmbătă la ora 12:00". Trump nu a precizat la ce fus orar se referă.

În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, „se va dezlănţui iadul", a ameninţat Trump, de la Casa Albă.

Până în prezent, Hamas a eliberat 16 dintr-un total de 33 de ostatici israelieni care urmau să fie predaţi în timpul primei faze a încetării focului, un plan în trei etape.

Următoarea rundă de eliberare, programată pentru această sâmbătă, a fost amânată de Hamas pe o perioadă nedeterminată.

Gruparea islamistă palestiniană a acuzat Israelul de încălcarea acordului prin întârzierea revenirii persoanelor strămutate în nordul Fâşiei Gaza, continuarea atacurilor în care mor palestinieni şi obstrucţionarea intrării ajutoarelor umanitare în enclavă.

Cabinetul de securitate israelian s-a întrunit marţi dimineaţă pentru a discuta poziţia Israelului înainte de negocierile asupra celei de-a doua faze a acordului de încetare a focului, care prevede şi eliberarea ostaticilor. Benjamin Netanyahu urma să-şi prezinte condiţiile pentru continuarea acordului, în contextul anunţului făcut de Hamas privind suspendarea eliberării de ostatici şi al ultimatumului dat de Trump, potrivit postului de televiziune israelian i24News.

„Trebuie să-i arestăm din nou pe teroriştii eliberaţi”

Ministrul israelian de finanţe Bezalel Smotrich a cerut cabinetului să transmită un ultimatum către Hamas.

„Trebuie să-i arestăm din nou pe teroriştii eliberaţi şi să anunţăm că, dacă se întâmplă ceva cu ostaticii noştri, ne vom impune suveranitatea asupra a încă 5% din Gaza", a spus el, conform media citate.

Autostrada 1 care duce la Ierusalim a fost blocată de familiile ostaticilor şi de activişti

„Netanyahu a făcut să treneze acest acord timp de luni de zile. Este clar că acţionează din calcul politic, refuzând să trimită o delegaţie la negocieri şi făcând totul pentru a sabota acordul", au afirmat unii protestatari.

Fratele unui ostatic eliberat, a criticat modul lui Netanyahu de a gestiona situaţia:

„S-a întors din Statele Unite arogant, după ce s-a bucurat de hoteluri de lux cu Elon Musk. Nu înţelege atmosfera care domneşte aici", a spus Danny Algert, ruda ostaticului.

„Gaza ar fi putut fi Singapore, dar Hamas a transformat-o în Haiti".  

Mike Huckabee, ambasadorul SUA desemnat în Israel, a declarat pentru Fox News că „Gaza ar fi putut fi Singapore, dar Hamas a transformat-o în Haiti".

„Singurul moment când am avut o pace reală în această regiune a fost în primul mandat la Casa Albă al lui Donald Trump (2016-2020). Cu leadershipul său îndrăzneţ şi inovator, sunt optimist că vom vedea ceva transformator, poate de proporţii biblice, în Orientul Mijlociu", a adăugat el, potrivit postului de televiziune citat.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor