Generaţia Guaido, tinerii din politica venezueleană care ameninţă puterea lui Maduro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2007, un grup de studenţi îşi făcea intrarea în politică organizând manifestaţii de amploare împotriva lui Hugo Chavez şi punând umărul la singura înfrângere electorală a fostului preşedinte socialist venezuelean. La aproape 12 distanţă, unul dintre membrii acestui grup, Juan Guaido, conduce o ofensivă puternică împotriva urmaşului lui Chavez (1999-2013), Nicolas Maduro, aflat în cea mai dificilă perioadă de la preluarea puterii.

La 23 ianuarie, în mod total suprinzător, Juan Guaido, un politician în vârstă de 35 de ani cunoscut pentru discreţia sa, s-a autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei din calitatea de şef al Adunării Naţionale (Parlamentul monocameral al Venezuelei, n. red.), singura instituţie controlată de opoziţie. De atunci, a fost recunoscut oficial în locul lui Maduro de aproximativ 40 de ţări, cu Statele Unite în frunte. Este recunoscut ca atare şi de milioane de venezueleni dornici de încetarea crizei economice şi de un suflu nou la conducerea ţării, relatează AFP.

Juan Guaido este unul dintre cei care a contribuit la renaşterea opoziţiei în Venezuela,  apoi la unificarea ei. Acum 12 ani, împreună cu alţi studenţi, a chemat lumea în stradă pentru a se opune proiectului de reformă prin care Hugo Chavez voia să elimine limita de mandate. Într-un final, fostul lider de la Caracas s-a văzut nevoit să cedeze, fiind înfrânt la referendum. Cei care au provocat această înfrângere au devenit figuri mediatice şi au intrat în politică, printre ei numărându-se mai ales David Smolansky, un fost primar al unei comune din aglomeraţia Caracas aflat acum în exil la Washington, sau deputaţii Manuela Bolivar şi Juan Andres Mejia.

Inginer de profesie, Juan Guaido a candidat la rândul lui pentru un loc în Adunarea Naţională, fiind ales supleant în 2010 şi deputat titular în 2015. A fost un deputat discret. „Nu-i plăcea să se expună, nu căuta megafoanele şi nu alerga după presă“, spune pentru AFP Angel Zambrano, un camarad de luptă din vremea studenţiei. „Avea treabă mai mult cu organizaţia, era mai tehnic“, insistă el.

Popularitatea lui Guaido a crescut brusc. Dacă acum acest tânăr opozant se află pe prima pagină a multor publicaţii internaţionale, la 5 ianuarie 2019, în ziua alegerii sale la şefia forului legislativ venezuelean, era cunoscut doar de 3% dintre compatrioţii săi, potrivit unui sondaj al institutului Delphos.

În căutarea unui outsider

În 2015, opoziţia a câştigat alegerile legislative în Venezuela, aplicându-le succesorilor lui Chavez cea mai dură înfrângere electorală. Dar s-a fracturat în scurt timp din diverse motive, cum ar fi blocajul întâmpinat în ţinerea unui referendum revocatoriu împotriva lui Nicolas Maduro, interesele particulare şi eşecul manifestaţiilor antiguvernamentale din 2017, care s-au soldat cu 125 de morţi.

„Oamenii au început să nu mai aibă încredere (…). Aşa a apărut (în opoziţie, n. red.) ideea de a găsi un outsider“, explică pentru AFP Felix Seijas, de la institutul Delphos.

Mulţi au văzut în Guaido o „bună surpriză“. Chiar şi Maduro s-a declarat pregătit să-l întâlnească şi să discute despre situaţia ţării.

„Crearea de eroi“

„Este liderul pe care îl aşteptam cu toţii. Aduce un aer nou, este tânăr, nu este contaminat de vechea politică“,  se entuziasmează Carlos Morales, un fost partizan al chavismului trecut la vârsta de 62 de ani de partea opoziţiei.

Ascensiunea lui Juan Guaido este totodată rezultatul unui acord între partidele din opoziţie, o opoziţie slăbită în ultimii ani de eliminarea unora dintre figurile sale în creştere. Leopoldo Lopez, în vârstă de 47 de ani, se află în arest la domiciliu. Freddy Guevara, în vârstă de 32 de ani, este refugiat la Ambasada Chile din Caracas. Henrique Capriles, în vârstă de 46 de ani, a fost declarat neeligibil după ce a candidat de două ori la preşedinţie. Acesta din urmă avertizează asupra riscului de face din Juan Guaido un „zeu“ şi pledează pentru un „amestec de generaţii“.

„Această ţară are uneori tendinţa de a crea eroi prea uşor“, subliniază Capriles.

În 2009, Juan Guaido a participat la fondarea partidului Voluntad Popular (Voinţa populară). În organigramă, el figura atunci în spatele lui Leopoldo Lopez şi Freddy Guevara.

Când a venit rândul Voluntad Popular să-şi asume preşedinţia Parlamentului, la începutul lui ianuarie, în baza unui principiu rotativ, consensul a căzut pe Juan Guaido. „Acest lucru a creat oportunitatea“ reînnoirii opoziţiei, conchide Felix Seijas.

Mai multe pentru tine:
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Cancerele care pot fi depistate prin două analize simple de sânge. „Omul sănătos trebuie să se lase înțepat”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ipotezele șocante privind craniile bizare de la capătul lumii. Un expert crede că este vorba despre altă specie