Furtuna tropicală Hilary devine uragan și amenință nord-vestul Mexicului cu ploi torențiale și inundații

0
Publicat:

Furtuna tropicală Hilary s-a intensificat joi într-un uragan care se deplasează cu viteză prin Oceanul Pacific, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane din SUA.

Uraganul amenință nord-vestul Mexicului FOTO arhivă Adevărul

„Este prognozată o intensificare rapidă, iar Hilary ar putea deveni un uragan major până în această seară sau prima parte a zilei de vineri”, a precizat centrul, cu sediul în Miami, în cel mai recent buletin.

Localizat la circa 515 kilometri sud-sudvest de oraşul-port Manzanillo, Hilary este însoţit de vânturi cu viteza maximă de 120 kilometri pe oră.

Joi se deplasa înspre vest-nord-vest cu 21 de kilometri pe oră, iar centrul său urma să se apropie de peninsula Baja California în weekend, a precizat centrul pentru uragane.

Hilary ar putea produce o cantitate de ploaie cuprinsă între 7,6-15 cm în anumite regiuni din peninsula Baja California până luni dimineaţă. În anumite zone, există riscul producerii de viituri, a avertizat NHC.

Precipitaţii intense urmează să se abată asupra sud-vestului Statelor Unite începând de vineri până la începutul săptămânii viitoare, atingând punctul maxim duminică şi luni. 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie