Video Fâșia Gaza arată deja ca un peisaj lunar și ar putea deveni de nelocuit de oameni după război | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bombardamentul Israelului a devenit una dintre cele mai intense campanii aeriene de la cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat directorul unui tink tank de monitorizare a conflictelor din Londra.

Ofensiva militară a Israelului a transformat o mare parte din nordul Gazei într-un peisaj lunar de nelocui. Cartiere întregi au fost șterse. Case, școli și spitale au fost făcute una cu pământul. Unele clădiri sunt încă în picioare, dar cele mai multe sunt lovite de obuze și rachete.

Aproape 1 milion de palestinieni au fugit din nord, inclusiv din centrul său urban, orașul Gaza, pe măsură ce luptele la sol s-au intensificat. Când războiul se termină, orice ușurare va fi rapid umbrită de spaimă, pe măsură ce familiile strămutate se împacă cu amploarea calamității și cu ceea ce înseamnă aceasta pentru viitorul lor.

Unde ar locui? Cine va conduce în cele din urmă Gaza și o va ridica din ruine ?

„Vreau să mă întorc acasă, chiar dacă trebuie să dorm pe dărâmăturile casei mele”, a spus Yousef Hammash, un lucrător umanitar al Consiliului Norvegian pentru Refugiați, care a fugit din ruinele taberei urbane de refugiați din Jabaliya din sudul Gazei. „Dar nu văd un viitor pentru copiii mei aici.”

Foto EPA EFE

Folosirea de către armata israeliană a explozibililor puternici în zone rezidențiale a dus la distrugeri uluitoare . Hamas neagă afirmația că s-ar ascunde în zone civile și acuză Israelul că a bombardat cu nesăbuință civili.

„Când am plecat, nu mi-am putut da seama de ce stradă sau intersecție treceam”, a spus Mahmoud Jamal, un taximetrist în vârstă de 31 de ani, care a fugit luna aceasta din orașul său natal, Beit Hanoun, din nordul său. El a descris blocuri de apartamente asemănătoare cu parcări în aer liber.

Bombardamentul Israelului a devenit una dintre cele mai intense campanii aeriene de la cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat Emily Tripp, directorul Airwars, o companie non-profit cu sediul în Londra, care monitorizează conflictele. În cele șapte săptămâni de la atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie, Israelul a dezlănțuit mai multe bombe decât au făcut Statele Unite într-un an din campania sa de bombardare împotriva grupării Stat Islamic – un baraj pe care ONU îl descrie drept cea mai periculoasă campanie urbană de la al Doilea Război Mondial.

Nordul Gazei, oraș fantomă

„Nordul Gazei a fost transformat într-un mare oraș fantomă”, a spus Mkhaimer Abusada, politolog la Universitatea Al-Azhar din orașul Gaza, care a fugit în Egipt săptămâna trecută. „Oamenii nu au la ce să se întoarcă.”

Aproximativ jumătate din toate clădirile din nordul Gazei au fost avariate sau distruse, potrivit unei analize a datelor satelitului Copernicus Sentinel-1 realizată de Corey Scher de la CUNY Graduate Center și Jamon Van Den Hoek de la Universitatea de Stat din Oregon. În timp ce ONU estimează că 1,7 milioane de oameni sunt proaspăt fără adăpost, mulți se întreabă dacă Gaza își va reveni vreodată.

Veți ajunge să aveți persoane strămutate care trăiesc în corturi pentru o lungă perioadă de timp”, a spus Raphael Cohen, un politolog de la grupul de cercetare RAND Corporation.

Războiul a scos din funcțiune 27 din 35 de spitale din Gaza, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Distrugerea altor infrastructuri critice are consecințe pentru anii următori.

„Au fost distruse brutării și mori de cereale, agricultura, apă și instalații de canalizare”, a declarat Scott Paul, consilier principal pentru politici umanitare la Oxfam America. „Ai nevoie de mai mult de patru pereți și un tavan pentru ca un loc să fie locuibil și, în multe cazuri, oamenii nici măcar nu au asta.”

În întreaga enclavă, peste 41.000 de case – 45% din totalul fondului de locuințe din Gaza – sunt prea distruse pentru a fi locuite, potrivit ONU.

Deși în mod public palestinienii resping ideea de a fi transferați în afara Gazei, unii admit în privat că nu pot rămâne, chiar și după încheierea războiului.

„Nu ne vom întoarce niciodată acasă”, a spus Hajjaj, care a fugit de casa sa din Shijaiyah, în estul orașului Gaza. „Cei care rămân aici se vor confrunta cu cea mai îngrozitoare situație pe care și-o pot imagina.

Foto Profimedia

Războiul Israel-Hamas din 2014 a transformat cartierul Shijaiyah în câmpuri de moloz gri inerte. Efortul de reconstrucție de 5 miliarde de dolari acolo și în toată Gaza rămâne neterminat până în prezent.

De data aceasta amploarea distrugerii este exponențial mai mare. Va dura zeci de ani pentru ca Gaza să se întoarcă unde era înainte.

Rămâne neclar cine își va asuma responsabilitatea pentru această sarcină. La recentul summit de securitate din Bahrain , ministrul de externe iordanian, Ayman Safadi, a spus că statele arabe nu vor „veni să curăța mizeria după Israel”.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu dorește ca armata să restabilească securitatea, iar oficialii americani au promovat scenariul aparent puțin probabil ca Autoritatea Palestiniană din Cisiordania să preia fâșia.

Președintele palestinian Mahmoud Abbas, considerat de mulți palestinieni drept slab, a respins această idee în absența eforturilor israeliene pentru o soluție cu două state.

În ciuda ororilor războiului, Yasser Elheshtawy, profesor de arhitectură la Universitatea Columbia, speră că reconstrucția ar putea oferi o oportunitate de a transforma taberele de refugiați slăbite din Gaza și infrastructura care se deteriorează în „ceva mai locuibil, mai echitabil și mai uman”, inclusiv parcuri publice și o faleză revitalizată.

Dar palestinienii spun că nu este doar infrastructura distrusă care necesită reconstrucție, ci și o societate traumatizată.

„Gaza a devenit un loc foarte înfricoșător”, a spus Abusada. „Va fi mereu plin de amintiri despre moarte și distrugere.”

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie