Explozii la o bază militară din Bagdad, folosită de Statele Unite. Este al 19-lea atac asupra intereselor americane din zonă din ultimele patru luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Explozii au avut loc la o bază militară din Bagdad a coaliţiei conduse de SUA, după un atac cu rachete care a avut  a avut loc duminică dimineaţă, a confirmat un oficial militar american, după cum relatează Reuters.

Potrivit News.ro, jurnalişti AFP au auzit explozii puternice în centrul Bagdadului unde se află ultrasecurizata Zonă verde, sediul instituţiilor irakiene şi al mai multor ambasade. 

Aceste explozii, care au avut loc în jurul orei 00.30 GMT, au declanşat sirenele de la alarma ambasadei americane, potrivit unei surse diplomatice. Ele au fost urmate de un survol aerian în zonă, a constatat un jurnalist de la AFP. 

Nu au fost semnalate daune materiale, nici victime la primele ore, duminică. 

Atacurile cu rachete contra soldaţilor, diplomaţilor sau a instalaţiilor Statelor Unite în Irak s-au înmulţit de la sfârşitul lui octombrie 2019. Ele au ucis un american şi un soldat irakian. 

Niciunul dintre cele 19 atacuri înregistrate din 28 octombrie nu a fost revendicat, dar Washingtonul acuză că în spatele ostilităţilor s-ar afla  facţiunile armate pro-Iran.              

Tensiunile dintre Washington şi Teheran, ambii aliaţi ai Bagdadului, au degenerat la sfârşitul lui 2019 pe teritoriu irakian, ducând la asasinarea, la Bagdad, a generalului iranian Qassem Soleimani la ordinul preşedintelui american Donald Trump.                

Iranienii au ripostat cu o ploaie de rachete la o bază irakiană unde se află soldaţi americani, rănând aproape o sută dintre aceştia.             

Facţiunile armate irakiene pro-Iran, care şi-au pierdut liderul de facto în raidul contra lui Soleimani, Abou Mehdi al-Mouhandis, promit şi ele "răzbunare" contra Statelor Unite. 

Parlamentul irakian a cerut deja expulzarea a 5.200 de soldaţi americani din ţară.                

În mod regulat, facţiunile ameninţă aceste trupe. Sâmbătă, una dintre cele mai radicale facţiuni pro-Iran din Irak, Noujaba, a afirmat pe Twitter că "a decis să înceapă numărătoarea inversă pentru suveranitatea (Irakului) şi răspunsul forţelor de ocupaţie americane".           

"Suntem mult mai aproape decât vă imaginaţi", a ameninţat gruparea, publicând o fotografie cu un blindat american. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online