Erori, diplomație neconvențională și suspiciune: Cum s-au prăbușit negocierile SUA-Iran privind programul nuclear
0Negocierile privind programul nuclear al Iranului păreau, în mai multe momente critice, aproape de un acord. Cu toate acestea, o combinație de neînțelegeri, diplomație neconvențională și neîncredere a dus în cele din urmă la eșecul discuțiilor, culminând cu un conflict militar doar două zile mai târziu, se arată într-o analiză The Guardian.
Un episod în special ilustrează tonul neobișnuit al discuțiilor. Steve Witkoff, emisarul special al lui Donald Trump, l-a invitat pe ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, să viziteze un portavion american din Golf, alături de Jared Kushner. Propunerea, care a fost făcută în timp ce negocierile sensibile aveau loc în Oman, a fost considerată de diplomați drept neinspirată în acel context.
Invitația a fost revelatoare pentru abordarea neortodoxă a emisarilor adminstrației Trump, notează The Guardian. Cei doi, a declarat un diplomat din Golf, având cunoaștere directă cu privire negocieri., s-au comportat ca „niște active israeliene care au conspirat pentru a-l împinge pe președintele american într-un război din care acum încearcă disperat să iasă”.
Pe parcursul mai multor runde de negocieri, Witkoff și Kushner au adoptat un stil neortodox care i-a frustrat pe parteneri și observatori. Witkoff însuși a recunoscut că are cunoștințe limitate despre programul nuclear al Iranului, deși conducea discuțiile. El a insistat totuși că „are competența necesară de purta discuții cu privire la acesta, întrucât l-a studiat”.
Totuși, în prima rundă de negocieri de anul trecut – desfășurate înainte de războiul de 12 zile din iunie – Witkoff a luat rareori notițe și l-a avut alături doar pe Michael Anton, un eseist și filosof politic cu poziții dure, fără o specializare în dosarul nuclear iranian. Se presupunea că Anton avea o echipă tehnică la Washington și, uneori, cum s-a întâmplat în mai 2025, aceștia puteau formula cerințe tehnice stricte, dar acest nivel de expertiză nu a fost niciodată prezent în cadrul negocierilor.
„Mai mult timp și mai multă expertiză nu ar fi garantat un acord, dar ar fi ajutat”, a spus un diplomat din Golf. „În toate explicațiile despre ce s-a întâmplat, iranienii sunt, în general, cei care au spus adevărul.”
Contrastul cu eforturile diplomatice anterioare este evident. Administrațiile americane precedente au trimis echipe numeroase și specializate și au menținut un contact constant cu experți din Washington. Prin comparație, discuțiile recente au fost adesea purtate cu personal redus și aport tehnic limitat.
Tensiunile au fost amplificate și de abateri de la protocol. La o rundă de discuții din 6 februarie în Oman, Witkoff a sosit însoțit de un comandant militar american de rang înalt, în uniformă - o apariție neașteptată care a deranjat gazdele. Ofițerul, amiralul Brad Cooper, comandantul forțelor SUA din Orientul Mijlociu, a fost, în cele din urmă, rugat politicos să părăsească sala. Explicația lui Witkoff a fost că „s-a întâmplat ca acesta să fie prin preajmă”.
„Cei implicați în negocieri afirmă că neînțelegerile privind modul de funcționare al complexului program nuclear al Iranului – inclusiv, de exemplu, scopul și necesarul de uraniu al Reactorului de Cercetare de la Teheran (TRR), amploarea programului nuclear viitor planificat de Iran și oferta de implicare a firmelor americane în economia iraniană – au fost factori care au contribuit la declanșarea războiului”, scrie The Guardian.
Constrângerile de timp au îngreunat, de asemenea, progresul, Witkoff comprimând timpul alocat pentru a purta discuții în paralel cu Ucraina. De pildă, discuțiile din 17 februarie au durat doar trei ore și jumătate. În plus, acestea s-au desfășurat indirect, la cererea iranienilor, limitând și mai mult fereastra de timp.
În ciuda acestor obstacole, negociatorii au ajuns la acorduri preliminare asupra unor aspecte-cheie. De pildă, părțile ar fi convenit asupra reluării supravegherii de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și asupra reducerii stocului de uraniu îmbogățit al Iranului.
Oferta de la Geneva
Iranul are partea sa de vină prin prisma modului în care a gestionat oferta sa finală pentru un potențial acord. Iranul nu a făcut publică oferta scrisă de șapte pagini, împreună cu anexa sa, prezentată lui Witkoff în ultima rundă de negocieri de la Geneva, deși au existat apeluri interne pentru a face acest lucru. Araghchi a declarat că speră ca adevărul despre evenimentele de la 26 februarie, ultima zi a negocierilor, să iasă la iveală. El ar fi putut publica efectiv oferta Iranului, considerată de Jonathan Powell, consilierul pentru securitate națională al Marii Britanii prezent la discuții, ca fiind promițătoare. Kushner a recunoscut că s-ar fi putut prezenta un acord mai avantajos decât acordul nuclear semnat de Obama în 2015.
A fost și posibilă greșeală tactică: Iranul nu i-a permis lui Witkoff să păstreze o copie a ofertei, ceea ce ar fi permis măcar consultarea unor oficiali tehnici mai competenți de la Washington. Ulterior, Witkoff a interpretat această reticență ca un semn că Iranul nu era cu adevărat interesat de un acord, ci doar de a câștiga timp.
Kelsey Davenport, director pentru politici de neproliferare la Arms Control Association, a declarat că prudența Iranului era de înțeles în contextul dat. „Dacă aș fi în locul Iranului, aș presupune că Trump ar face publice detalii ale negocierilor” sau le-ar împărtăși cu Benjamin Netanyahu, a spus ea, precizând că acest lucru ar fi putut genera „o presiune și mai mare din partea israelienilor pentru a submina procesul diplomatic”.
S-au înregistrat progrese și în privința ridicării sancțiunilor, surse indicând că o parte semnificativă a acestora ar fi putut fi eliminată în cadrul unui acord final. Oficiali britanici informați despre negocieri au considerat cadrul rezultat drept o bază viabilă pentru un acord.
Totuși, au persistat divergențe fundamentale. Cea mai importantă a fost insistența Iranului de a păstra dreptul de a îmbogăți uraniu. În timp ce Teheranul a propus o suspendare temporară, Washingtonul a cerut o perioadă mai lungă.
În ultima zi a negocierilor de la Geneva, Iranul a propus un moratoriu de trei până la cinci ani, prelungind astfel pauza dincolo de sfârșitul mandatului lui Trump; însă, după o discuție telefonică cu Trump în timpul pauzei de prânz, Witkoff s-a întors insistând asupra unei perioade de 10 ani. Statele Unite au declarat că vor suporta costurile importului de combustibil nuclear pe parcursul acelui deceniu.
Neîncrederea a amplificat aceste dispute. Oficialii iranieni au sugerat ulterior că negocierile ar fi putut servi drept acoperire pentru pregătiri militare, în timp ce reprezentanții americani au acuzat Teheranul de înșelăciune. Witkoff a descris poziția iraniană drept „plină de subterfugii” și „suspectă”.
Experții consideră că aceste suspiciuni reciproce au fost decisive. „Administrația Trump este foarte impenetrabilă. Este un cerc închis”, a declarat Katariina Simonen, profesor asociat la Universitatea Națională de Apărare din Finlanda. „Comunitatea americană de control al armamentului a încercat să ofere expertiză reală… dar echipa lui Trump nu pare interesată.”
Simonen a subliniat că una dintre oportunitățile importante ratate a fost revenirea inspectorilor internaționali. „Acest acord ar fi permis întoarcerea AIEA în Iran și multe probleme ar fi putut fi rezolvate”, a spus ea.
Mediatorii regionali, în special Omanul, au considerat că un compromis era încă posibil. În ultimele zile ale negocierilor de la Geneva, s-au făcut eforturi pentru extinderea discuțiilor și depășirea blocajelor. Aceste încercări nu au avut însă ecou la Washington.
La doar câteva zile după ultima rundă de negocieri, a început acțiunea militară.
Privind retrospectiv, analiștii susțin că o comunicare mai clară, o bază tehnică mai solidă și o implicare politică mai susținută ar fi putut schimba deznodământul.
„Odată ce negocierile de la Geneva s-au încheiat, ambele părți semnând doar o declarație privind progresele înregistrate, ministrului de externe al Omanului i-a devenit limpede că războiul era iminent, așa că s-a grăbit spre Washington pentru argumenta cât de aproape considera el că erau cele două părți de o soluție decisivă. Însă propunerea sa privind eliminarea totală a stocurilor de uraniu nu a avut aceeași pondere ca cea privind eliminarea totală a îmbogățirii uraniului.
Călătoria peste Atlantic reflecta convingerea Omanului că Witkoff și Kushner, fie în mod conștient, fie din ignoranță, nu îi prezentau lui Trump imaginea corectă despre progresul negocierilor. Existau, de asemenea, îndoieli cu privire la concentrarea lui Trump. O încercare anterioară de a-l implica pe Trump în discuțiile privind stadiul negocierilor s-a erodat în momentul în care președintele american a schimbat subiectul pentru a vorbi despre unul din subiectele sale preferat: pantofii. Privind în urmă, ar fi fost poate nimerit să fie trimis un emisar de rang mai înalt pentru a încerca să mențină atenția lui Trump. O zi mai târziu a început războiul”, scrie The Guardian.