Drumurile din Brazilia, blocate de camionagiii pro-Bolsonaro FOTO VIDEO

0
Publicat:

Șoferi de camioane care îl susțin pe președintele în exercițiu Jair Bolsonaro au blocat drumurile din toată țara, imediat după anunțul primelor rezultate ale alegerilor de duminică, în urma cărora contracandidatul de stânga Lula da Silva a câștigat. Până luni noapte, poliția federală a autostrăzilor a raportat 342 de incidente, cele mai multe sudul țării, conform BBC.

Curtea Supremă a Braziliei a cerut, luni, poliției să disperseze blocajele Foto: Captură video

Blocaje ale drumurilor au fost raportate în toate provinciile Braziliei, cu excepția a două, provocând perturbări considerabile ale lanțurilor de aprovizionare cu alimente.

Luni seara, drumurile din apropierea aeroportului internațional din Sao Paulo – cel mai mare oraș și cea mai mare economie din Brazilia – a fost, de asemenea, blocate și zeci de zboruri au fost anulate, conform ABC News.  

În Minas Gerais, o unitate federală cheie pentru alegeri, un protestar a spus unui reporter de la O Tempo: „Nu ne vom opri până nu avem un răspuns din partea președintelui nostru”.

Bărbatul, purtând o cămașă verde cu galben – culorile drapelului brazilian– a susținut că alegerile au fost „frauduloase” și a avertizat cu privire la viitoarele proteste.

Judecătorul de la Curtea Supremă, Alexandre de Moraes, a cerut, luni, poliției să disperseze imediat blocajele.

El a avertizat că toți cei care încă blochează drumurile marți vor fi amendați fiecare cu 100.000 de reali (19.300 USD) pe oră.

Potrivit Ministerului brazilian al Justiției, marți dimineață, polițiștii au reușit să înlăture aproape 200 de blocaje.

Reamintim că în turul de duminică, Lula da Silva a obținut 50,9% din voturi, față de 49,1% pentru Jair Bolsonaro.

Președintele în exercițiu nu a recunoscut public înfrângerea, dar nici nu a contestat rezultatele care au divizat națiunea.

Există îngrijorări că președintele în funcție ar putea complica perioada de tranziție din următoarele două luni, înainte ca Lula să depună jurământul pe 1 ianuarie 2023.

Mai mulți șefi de stat și de guverne au salutat revenirea politică a lui Lula, între care președintele SUA, Joe Biden, premierul britanic, Rishi Sunak, liderul rus, Vladimir Putin, și preșdintele chinez, Xi Jinping, dar și președintele României Klauss Iohannis.

În 2018, în Brazilia, o grevă a camionagiilor, care a durat 11 zile, a determinat creșterea prețurilor la alimente și a lăsat rafturile supermarketurilor fără produse, deoarece benzinăriile au rămas fără combustibil, provocând pierderi de miliarde și dezvăluind „puterea imensă” pe care o au acești șoferi.

De altfel, în timpul administrației Bolsonaro, mulți șoferi de camioane au beneficiat de costuri mai mici la motorină.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €