Dronele care își fac simțit impactul asupra conflictelor din Orientul Mijlociu
0Un număr de miliții susținute de Iran au achiziționat în ultimii ani rachete sol-aer, în esență drone care zboară spre ținte aeriene, ceea ce le-a oferit acestora mijloace de a elimina dronele mai avansate pilotate de inamicii lor, relatează Insider.
Modelul iranian 358 este, fără îndoială, cel mai răspândit. De când Marina SUA a confiscat un transport al acestor rachete destinate rebelilor Houthi din Yemen, în 2019, acestea au apărut în arsenalele milițiilor irakiene susținute de Iran și ale Hezbollahului din Liban.
358 seamănă cu o rachetă aer-aer. Potrivit unui raport din presa de stat iraniană, 358 are o lungime de peste 2,5 metri, aripioare și un focos de circa 10 kg. Raportul a susținut că poate atinge o altitudine de circa opt metri, precizând însă că este proiectată pentru a intercepta în special dronele care zboară la altitudine mici.
Rachetele iraniene 358, „un sistem sol-aer, a devenit un element de bază pentru grupurile aliate cu Iranul”, a explicat pentru Business Insider James Patton Rogers, directorul executiv al Institutului de Politici Tehnice Cornell Brooks de la Universitatea Cornell/
„Utilizată de Houthi sub denumirea Saqr/Hawk, muniția s-a dovedit eficientă împotriva sistemelor de drone saudite și a fost considerată chiar o amenințare împotriva avioanelor americane care operează în regiune de către Pentagon”, a spus el.
„Au apărut și relatări conform cărora 358 a fost folosită împotriva dronelor israeliene de către Hezbollah, ceea ce face ca sistemul să fie unul dintre cele mai utilizate și mai eficiente din tot Orientul Mijlociu”, a precizat expertul.
358 este o armă neobișnuită. Poate fi trasă dintr-un lansator rudimentar, folosit de regulă de militanți; după ascensiunea sa inițială cu un motor de rachetă, cel mai probabil este propulsat de un fel de motor cu reacție precum cele care se găsesc în rachetele de croazieră. Cele 358 de rachete confiscate de Marina SUA erau propulsate de motoare mici cu turbină cu gaz fabricate de o companie olandeză .
Apoi, racheta „zboară în formă de opt” într-o zonă desemnată, până când senzorul optic detectează ținta sau rămâne fără combustibil.
Aceste rachete sunt mult mai lente decât cele tradiționale sol-aer și, prin urmare, este puțin probabil să pună în pericol avioanele de luptă. Totuși, proliferarea acestor sisteme în rândul militanților poate furniza o capacitate complet nouă pentru grupurile vânate de multă vreme de drone avansate precum Bayraktar TB2 de fabricație turcă, explică experții.
„Dronele cu autonomie mare la altitudine medie, precum cele adoptate de Turcia, sunt deosebit de vulnerabile deoarece au fost concepute pentru a fi utilizate în regiunile în care este menținută comanda aerului”, a spus Rogers. „În plus, orice aviație care zboară jos, cum ar fi elicopterele sau aeronavele care aterizează la baze îndepărtate, ar putea fi sub o amenințare tot mai mare”.
„Cu toate acestea, acesta este doar începutul unui ciclu ofensiv-defensiv, cu statele adaptându-și dronele cu sisteme de apărare și grupuri care caută o rază de acțiune din ce în ce mai mare și măsuri de apărare aeriană mai puternice”, a adăugat Rogers.
Ryan Bohl, analist senior în Orientul Mijlociu și Africa de Nord la compania de informații privind riscurile RANE, a remarcat că racheta de tip 358 a avut „câteva succese notabile”.
„Oferă un anumit grad de flexibilitate Hezbollah, eliberând rețeaua lor de apărare antiaeriană de a fi complet ancorată de geografie, permițându-le să zăbovească în aer”, a spus Bohl pentru BI. „Totuși, ei nu au demonstrat încă capacitatea de a închide cerul aeronavelor de luptă occidentale și, prin urmare, trebuie priviți mai curând drept piedică pentru operațiunile de luptă israeliene, și nu ca un blocaj substanțial”.
Rogers a anticipat că rachetele 358 și rachetele similare vor continua „să fie desfășurate pe scară largă, ceea ce duce la potențialul îngrijorător de escaladare pe măsură ce SUA și aliații săi răspund la atacurile asupra sistemelor lor militare”.
„Pe măsură ce sistemele de apărare aeriană cresc în putere și eficacitate, vor atinge o nouă provocare pentru sistemele de drone care au controlat de mult aerul. Asistăm la o epocă reînnoită a provocărilor ofensive/defensive și o nouă eră a spațiului aerian contestat”, a spus Rogers.
Dronele care vânează drone
Un raport publicat în martie specula că inamicul principal al Turciei, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), ar fi putut achiziționa rachete iraniene Meraj. Aceste afirmații coincid cu afirmația recentă a PKK că ar fi doborât 13 drone turcești deasupra Kurdistanului irakian.
„Cu variantele familiei Meraj de «drone vânătoare de drone» documentate în Irak, este posibil din punct de vedere tehnic ca PKK să fi obținut astfel de sisteme, fie direct din Iran, fie altfel”, a spus Rogers.
El a remarcat că cel mai avansat sistem Meraj, 532, are o altitudine maximă de 3,6 metri. Dronele turcești precum Bayraktar TB2 și Akinci pot zbura până la circa 12 metri înălțime.
„Deși rămâne posibil ca PKK să fi găsit modalități de a introduce sau obține ilegal sisteme iraniene, acestea ar fi în cantitate limitată, având în vedere că Teheranul are propriile probleme cu PKK și puțin interes în a furniza unei facțiuni anti-turce astfel de sisteme de teamă să nu tulbure relațiile turco-iraniene”, a spus Bohl.
PKK ar avea nevoie de cantități mari de sisteme de navigație Meraj dacă are obiectivul să „depășească” „avantajele logistice și drone” copleșitoare ale Turciei, a spus Bohl. Dar dacă grupul a reușit să captureze sau să introducă ilegal o cantitate mică, analistul RANE anticipează că „ar putea fi luate în considerare tactic, localizat, pentru ciocnirile individuale PKK-Turcia”.
„Adevărata constrângere pentru utilizarea de către actori non-statali este furnizarea lor; au nevoie de un fel de linie de aprovizionare fermă către un stat care le produce, deoarece puține dintre ele pot fi asamblate în fabrici improvizate”, a spus Bohl.
Deși 358 s-a dovedit capabilă să intercepteze drone ocazional și să complice operațiunile aeriene, ele nu au închis niciun spațiu aerian pentru operațiunile militare americane sau aliate și este puțin probabil să reușească acest lucru.
„Cred că dronele contribuie mai puțin la sfârșitul dominației aeriene occidentale în regiune, fiind mai mult o modalitate pentru puterile mai puțin avansate de a avea cel puțin niște straturi de apărare aeriană împotriva acestor rivali. Acest aspect ar putea contrasta cu situația unor grupări precum ISIS, care nu au practic niciun fel de apărare antiaeriană și trebuie să reziste puterii aeriene occidentale în orice confruntare”, a spus Bohl.
„Cât privește Iranul și aliații săi, ei vor avea rețele de apărare aeriană care adaugă descurajare escaladării, dar nu blochează neapărat operațiunile aeriene, în special cele ascunse ale unităților stealth”, a subliniat expertul.