Dincolo de Consiliul NATO-Rusia. De fapt, ce vrea Moscova?
0După o perioadă de încetare a contactelor, NATO are noi discuţii cu Rusia. Dar ce doreşte, de fapt, Rusia? Moscova ar dori o pace cu Europa, dar din care să excludă America – socoteşte universitarul britanic Richard Sakwa. (O analiză cu care esticii nu pot fi de acord.)
- articol din dosarul Flota Morgana, inclus în ediţia FP România nr 52 (iunie/ iulie 2016) vedeţi şi:
- Consiliul NATO-Rusia se reuneşte miercuri la Bruxelles. Tensiuni şi şanse
- NATO-Russia dialogue and the future of the NATO-Russia Council
Întrebarea este dacă după Ucraina mai putem pune Humpty Dumpty la loc împreună. Mai putem spera la o unitate europeană? A întors Rusia definitiv spatele Europei şi Vestului, devenind cu adevărat o putere revizionistă? Din punctul meu de vedere, Rusia nu este un sistem autoritar consolidat. Dimpotrivă, una dintre marile provocări interne ale lui Putin este de a gestiona diversele facţiuni din interiorul puterii. Extern, Rusia nu este o putere revizionistă. Şi vreau să accentuez acest lucru. Nu va ataca sau anexa teritoriul nimănui. Rusia, de fapt, apără tocmai normele pe care Vestul le repudiază prin propriul său revizionism pe care l-a practicat în Irak sau Libia. Rusia, chiar dacă vrea relaţii bune cu China, se consideră o putere europeană. Iar din această perspectivă există o deschidere. Rusia vrea respectarea acordului de la Minsk şi s-a angajat pentru respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei în forma sa actuală, fără Crimeea. Crimeea este un caz închis.
Pe fond, însă, avem nevoie de o nouă arhitectură instituţională în Europa. La sfârşitul Războiului Rece nimeni n-a văzut această necesitate, pe motiv că totul s-ar fi rezolvat la Helsinki – când Rusia nici măcar nu exista. Avem nevoie de o nouă arhitectură instituţională, mai echilibrată, care elimină poziţia dominantă a Vestului. Astăzi, orice discuţie despre un nou aranjament se poartă în contextul unei arhitecturi euroatlantice dominate de Washington. Moscova insistă pentru o viziune pluralistă: un pluralism ideologic şi instituţional. UE şi NATO nu sunt „the only games in town”. Rusia se află într-o ligă aparte. Este o mare putere. Dar rămâne o putere dispusă să coopereze, dacă găsim formula potrivită.
O pace incluzivă în Europa ar presupune renunţarea la scutul anti-rachetă, la demonizarea lui Putin şi a Rusiei, la escaladarea retoricii şi a militarizării spaţiului european de către America. Europa trebuie să-şi asume controlul asupra propriului destin.
O pace incluzivă în Europa ar presupune renunţarea la scutul anti-rachetă, la demonizarea lui Putin şi a Rusiei, la escaladarea retoricii şi a militarizării spaţiului european de către America. Europa trebuie să-şi asume controlul asupra propriului destin. Avem nevoie de o nouă viziune gaullistă. Europa – Uniunea Europeană, în general – este percepută ca fiind o prelungire a Statelor Unite, un partener mai slab al Americii. Când Obama vine în Europa la Summitul G7 şi ordonă continuarea sancţiunilor, ce înţelege Moscova? Ce putere este UE dacă nu poate decide singură în propriul său spaţiu? Ştim că italienii şi multe alte state europene nu sunt în favoarea sancţiunilor. Mesajul general ar fi să nu mai punem lemne pe foc şi haideţi să încercăm să stingem focul.
Toată discuţia despre desfăşurarea de forţe pe Flancul Estic repudiază spiritul Actului Fondator NATO-Rusia. Este o nebunie. Permitem ca Europa să fie divizată încă o dată. Nu sunt în favoarea sferelor de influenţă. Moldova trebuie să facă parte din familia europeană extinsă. Ucraina la fel. Dar nu în actualul context. Sigur că Rusia va susţine forţele anti-UE din aceste ţări, din moment ce UE este văzută nici mai mult nici mai puţin decât ca flancul normativ al alianţei euro-atlantice. E simplu. Puteţi spune că sunt putinist. E ridicol. Cred că oricine priveşte aceste lucruri în sens strategic, precum Kissinger, trebuie să facă un pas înapoi şi să realizeze că a venit momentul ca Europa să vorbească pentru ea însăşi.
Richard Sakwa predă studii ruseşti la Universitatea Kent.